Ionuț Popovici: „Eu nu știu ce studii are domnul Dunca. Nu o zic ironic, dar trebuie să te pricepi”

Astăzi se aleg cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Caraș-Severin. De-a lungul timpului s-au vehiculat diferite variante, însă până la urmă președintele Romeo Dunca a renunțat (probabil din raționamente de strategie) la omul al cărui nume a fost cel mai vehiculat în ultimele luni: Marius Isac. O funcție de vicepreședinte și-ar fi dorit și PMP, formațiune care a încheiat un protocol de colaborare cu PNL în vederea formării majorității la nivel de consilii locale și județene.

PNL consideră că în Consiliul Județean Caraș-Severin liberalii dețin deja o majoritate, chiar dacă este doar una fragilă, motiv pentru care au refuzat categoric să discute despre varianta PMP. De aici, un întreg șir de contre între Ionuț Popovici, liderul PMP, și Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean. Acesta din urma a lăsat să se înțeleagă că va comanda un audit privind activitatea fostului vicepreședinte al CJ, Ionuț Popovici.

„Dunca a spus că aduce Gestapoul să-i ardă pe toți, iar apoi, că nu. Eu zic să-l aducă, dar, totodată, îi spun că am avut anual control de la Curtea de Conturi și nu a existat nimic. În Caraș-Severin, pe achizițiile făcute în perioada de urgență, au fost verificate și nu au fost probleme. Lucrurile trebuie demonstrate și să arătăm cât au furat unii. Să se ducă la DNA să scrie, pentru că președintele CJ nu e procuror. Trebuie dați toți afară și să rămână domnul Dunca peste toate”, a afirmat Popovici cu ironie la adresa noului președinte al Consiliului Județean.

Liderul PMP a mers și mai departe, remarcând lipsa de profesionalism în materie de administrație a omului de afaceri. „De asta e aparatul propriu – ai secretarul județului, corpul de control. Eu nu știu ce studii are domnul Dunca, nu o zic ironic, dar trebuie să te pricepi. Respect votul, dar nu putem intra în fazele astea. Trebuie să se comporte ca un profesionist, are toate pârghiile necesare și linie directă cu instituțiile de control. Îl respect pe Dunca pentru funcție, pe Vela, de asemenea, ușa a fost și este deschisă cât timp suntem tratați corect și cât timp se respectă un protocol scris. Care a fost semnat de Orban și Tomac, premier și europarlamentar – doi oameni care cunosc în profunzime și PNL, și PMP”, ne-a mărturisit Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/