Ionuț Popovici: „E deplasat, domnule Dunca! Ne faceți hoți, proști, idioți!”

romeo dunca

Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin îi este fluturat sub nas extrasul de cont al instituției în momentul în care și-a început mandatul, pentru a nu mai vedea doar hoți în stânga și-n dreapta!

Fostul vicepreședinte Ionuț Popovici, actualmente consilier județean, s-a săturat ca el și colegii săi să fie jigniți ședință de ședință de președintele Romeo Dunca. Mai ales că, dă acesta de înțeles, nu ar exista niciun motiv care să justifice vocabularul care l-a făcut deja celebru pe întâiul om al județului. „Administrația Hurduzeu – Popovici – Nedelcea, în primele cinci minute de mandat, a aflat că instituția are o datorie de aproximativ 5 milioane de euro. În următoarea lună ni s-au blocat conturile. Pentru vreo 9-10 luni! Dumneavoastră, când ați venit la Consiliul Județean ați preluat o instituție cu zero datorii, la cheie, perfect funcțională, domnule Dunca! E deplasat cum puneți problema în plenul CJ, cum apelați unii colegi, făcându-ne hoți, proști, idioți. Credeți că dvs. sunteți undeva deasupra noastră, a tuturor, probabil că în accepțiunea dvs. noi suntem argații dvs. Suntem niște oameni trimiși în Consiliul Județean de către cărășeni, prin vot!”, i-a bătut obrazul Popovici președintelui Dunca.

Șeful CJ nu are de gând să-și schimbe comportamentul atât timp cât, spune el, aceiași consilieri sunt vocali la fiecare ședință, ceea ce „arată că, într-adevăr, noi facem exact ceea ce am promis, exact ceea ce ne-am propus, adică schimbăm modul de a cheltui banul public din județ. Lucrurile astea se pare că deranjează. Ăsta este și motivul. Nu văd de ce să pui aceeași întrebare de 10 ori când răspunsul l-ai primit de fiecare dată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/