Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, și președintele Partidului Noua Generație, Aurel Marinescu, au semnat adeziunea la Partidul Național Liberal. În același mod au procedat alți 100 de membrii ai PDL. Adeziunile tuturor au fost validate de liberalii cărășeni.
Soarta Consiliului Județean Caraș-Severin stă sub semnul incertidutinii, după plecarea lui Sorin Frunzăverde. Asta pentru că și vicepreședintele care i-a preluat atribuțiile, Ionesie Ghiorghioni, a procedat la fel. A demisionat din PDL. Până la alegeri însă, este posibil ca acesta să rămână șeful forului județean. „Este nevoie de o ședință ordinară, pentru ca cei aflați în conducerea PDL să ne retragă sprijinul politic, ori, vineri, am convocat o ședință extraordinară. Dacă cei din Partidul Democrat-Liberal retrag sprijinul membrilor din consiliul județean, atunci forul ar risca să se dizolve”, a precizat astăzi, noul vicepreședinte al PNL Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni.
PNL, asaltat de pedeliști
Pe lângă cei Ghiorghioni și Aurel Marinescu, alți peste 106 membri ai PDL au intrat în Partidul Național Liberal. „Doar cinci primari ai PDL au rămas în partid. Este vorba despre cei de la Pojejena, Socol, Bozovici, Băile Herculane și Oțelu-Roșu. În rest, cu toții au semnat adeziunea la PNL”, a precizat astăzi, președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela. Acesta a adăugat că există un trend la nivel național și local, ca oameni de valoare sau simpli cetățeni să intre în partidul pe care îl reprezintă.
Și Becali s-a ales cu țeapă
Aceeași decizie, de a trece în PNL, a luat-o și președintele Partidului Noua Generație, Aurel Marinescu. „Am discutat cu Gigi Becali, l-am înștiințat de decizia mea și mi-a urat succes în continuare”, a declarat astăzi, directorul CET 2010.
În ce îi privește pe parlamentarii care au demisionat din PDL, cu toții sunt vicepreședinți liberali acum, la nivel județean. Aceeași funcție o ocupă și vicepreședintele Consiliului Județean, Ionesie Ghiorghioni.