Ion Tabugan: “Noi nu vrem un os de ros!”

UNPR a semnat protocolul de colaborare cu premierul Victor Ponta pentru sprijinirea Guvernului USL după ce grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor a anunţat că va vota în favoarea iniţiativei progresiştilor, privind instituirea taxei pe averile foarte mari.

 

Premierul desemnat, Victor Ponta, s-a arătat de acord cu taxarea marilor bogătaşi, aşa cum a cerut UNPR. Liderul din Caraş-Severin, deputatul Ion Tabugan, spune că, în ciuda acestui protocol, UNPR nu a cerut nicio funcţie în actualul guvern. “Dorim o Românie guvernabilă şi guvernată, stabilă, dorim ca românii să-şi primească înapoi salariile şi pensiile. Noi, UNPR, nu am cerut nici un post în actualul executiv pentru că, am mai spus-o, pentru noi este mai important interesul naţional decît funcţiile. Sper ca Legea iniţiată şi susţinută de noi, cea referitoare la taxarea averilor foarte mari, să primească votul final în Camera Deputaţilor înainte de alegerile din iunie, pentru că, în acest fel, vor fi bani pentru restituirea CAS-urilor luate de la pensionari şi pentru reintregirea salariilor bugetarilor. Noi nu vrem un os de ros ci ne dorim o Românie normală şi stabilă”, a declarat Tabugan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/