ION MOCIOALCĂ: „Sărbătorim 135 de ani de relaţii diplomatice între SUA şi România!”

De ziua SUA, preşedintele Comisiei de Ordine Publică şi Apărare Naţională, deputatul de Caraş-Severin Ion Mocioalcă, ţine să aducă în prim-plan importanţa relaţiilor româno-americane.

„În acest an sărbătorim 135 de ani de relaţii diplomatice între Statele Unite şi România, 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi 150 de ani de la sfârşitul Războiului Civil din SUA. 4 Iulie este o zi specială, aniversară și aniversată, salutată în întreaga lume, dedicată libertăţii de exprimare şi libertăţii religioase, respectării drepturilor fundamentale ale fiecărui individ. Astăzi, Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii este cel mai bun prilej ca în lumina strânselor relații româno-americane să transmitem partenerilor și prietenilor noștri, poporului american, cele mai călduroase urări și La Mulți Ani!”, a declarat Mocioalcă pentru Express de Banat.

Parlamentarul de Caraş-Severin este convins că „semnarea Acordului dintre Guvernul SUA şi Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii grave – criteriu tehnic important pentru includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver – va întări și consolida pe termen lung o prietenie durabilă. Prietenia dintre poporul român și cel american se bazează pe valorile democrației, pe principiile egalității, libertății și solidarității”.

Comments

  1. Opinia Publica says:

    Punctul culminant al relatiilor bilaterale a avut loc la 1 august 1943, moment in care vreo 200 de bombardiere grele americane ne-au distrus rafinariile de la Ploiesti. Un fleac…ne-au ciuruit atunci!

  2. aaa says:

    asta e un fel de ambasador al statelor unita? ca deputat de caras sigur nu e.

  3. gelu says:

    Ma mir ca mocioalca asta poate sa articuleze cuvinte sau c anu uita sa respire. Mi se pare extrem ca celenteratul sa vorbeasca despre relatiile internationale. Rusine carasenilor care voteaza un astfel de specimen sa ne reprezinte.