Astăzi sărbătorim Armata României și ne plecăm cu respect și gratitudine în fața celor care au depus jurământul sub Tricolor pentru a sluji Patria cu onoare. În ziua de 25 octombrie, care istoric marchează eliberarea, în 1944, a teritoriului național ocupat, sărbătorim simbolic toate victoriile care au contribuit la crearea și consolidarea statului național român independent și pe cei care și-au asumat lupta pentru realizarea acestor deziderate.
La fel ca în trecut, dinamica mediului de securitate evidențiază importanța și necesitatea unei armate puternice pentru realizarea misiunii fundamentale încredințate prin Constituție, dar și pentru menținerea și promovarea stabilității la nivel regional și global. În acord cu paradigma arhitecturii naționale de securitate, gândită și construită în spiritul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, al statutului de membru al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, se impune menținerea susținerii pentru înzestrarea Armatei României cu capabilități moderne și alocarea resurselor necesare pentru asigurarea bunăstării și demnității cadrelor militare, care au luptat permanent pentru îndeplinirea, cu profesionalism și dăruire, a misiunilor încredințate, acasă sau în misiuni
internaționale.
În această zi solemnă, avem prilejul de a reitera recunoștința față de eroii și veteranii noștri care au apărat Patria, chiar cu prețul vieții, și de a ne exprima aprecierea pentru devotamentul tuturor cadrelor militare active, în rezervă și în retragere.
La mulți ani Armatei României!
Ion Mocioalcă,
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților