Mocioalcă, despre USL

Vicepreședintele regional al PSD și președintele Comisiei de Ordine Publică și Apărare Națională din cadrul Camerei Deputaților, Ion Mocioalcă, a fost prezent la acțiunea organizată de administrația locală, la Caransebeș. Aluziile politice nu au fost lăsate la o parte.

Senatorul Iosif Secășan, din partea PNL, nu a putut fi astăzi în municipiul de pe Timiș și Sebeș, însă colegul de Alianță, Ion Mocioalcă, a spus ,,prezent” invitației lansate de Primăria Caransebeș și edilul-șef Marcel Vela. Cei doi co-președinți ai USL în Caraș-Severin au dat de înțeles faptul că apele politice sunt transparente în județ, iar că în cadrul Uniunii nu există neînțelegeri, așa cum se vehicula săptămâna trecută.

,,Ne-am împăcat! Marcel m-a pus astăzi între dumneavoastră și presă și n-a fost întâmplător. Și dacă s-a împăcat Ponta cu Crin, ar fi fost culmea să rămână certați Vela cu Mocioalcă!”, a declarat în spirit de glumă liderul social-democrat.

Referitor la oraș, Ion Mocioalcă a declarat că municipiul arată bine, însă obiectivele caransebeșenilor trebuie atinse în următorii ani. ,,E mea culpa că nu am candidat în acest colegiu, dar dacă voi mai candida, mă voi gândi serios să reprezint localitatea în care trăiesc”, a spus parlamentarul.

,,Aniversăm 110 ani de existență a unei clădiri emblematice pentru orice localitate. Primăria noastră poate deveni un reper turistic, așa cum a devenit în timp clădirea Parlamentului. E o zonă în care dacă vrei să urci spre munte, poți trece prin Caransebeș să vezi și Primăria noastră. E o clădire care arată foarte bine datorită trăiniciei cu care a fost construită de unul dintre cei mai importanți primari, dar și păstrată prin grija actualului primar și a Consiliului Local”, a mai adăugat vicepreședintele regional al PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/