Ioan Țundrea și-a dat demisia din ATOP

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Dacă USL tot nu mai există în Caraș-Severin, la nivelul forului județean s-au operat modificări în cadrul unuia dintre organismele din subordine.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este, de fapt, un mecanism de consultare a comunităţii şi un forum pentru evaluarea performanţelor serviciului poliţienesc. Organismul nu are personalitate juridică, ci s-a constituit și funcționează pe lângă forul județean.

Până astăzi, președinte al ATOP a fost consilierul județean din partea PC, Ioan Țundrea. În urma ruperii USL și a analizelor care s-au făcut pe raportul de reprezentare a forțelor politice în organism, cei care coordonează structura au decis să opereze modificări.

Din structura ATOP în Caraș-Severin fac parte 2 consilieri ai PSD, unul din partea Partidului Național Liberal, unul din PDL, un altul din UNPR, dar și un reprezentant al PP-DD. Problema a plecat de la faptul că numărul liberalilor din forul județean este mai mare decât al social-democraților.

„Am prefigurat o schimbare la ATOP pentru a respecta reprezentarea diverselor grupări politice în Consiliul Județean, conform legii și conform regulamentului de funcționare interioară din consiliu. Eu cred că am găsit o cale amiabilă de a acționa în acest sens, păstrându-ne și anumite poziții la nivel național”, a declarat astăzi președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

1000x100 (4)

În urma discuțiilor purtate, Ioan Țundrea a decis să demisioneze din funcția de conducere, însă nu și din ATOP, urmând să fie ales un nou președinte al organismului.

Ce decizii s-au luat astăzi?

Discuțiile s-au purtat astăzi în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Județean. În cadrul aceluiași plen, s-a aprobat contul de cheltuieli al Consiliului Județean și contul de credite interne. De asemenea, s-a luat decizia acordării titlului de cetățean de onoare savantului Ciprian Foiaș, considerat a fi unul dintre cei mai importanți matematicieni ai țării.

În plus, o serie de posturi au fost deblocate. „Cred că s-au întâmplat două lucruri pozitive: faptul că am reușit să suplimentăm organigrama de funcționare a Consiliului Județean cu 28 de posturi, funcții publice, în general debutanți, și reușim să aducem un plus de salarizare pentru 12 medici, respectiv 30 de asistenți de la Spitalul Județean acolo unde, asemeni tuturor instituțiilor de sănătate publică, știm că angajații din acest domeniu sunt în mare suferință”, a subliniat liderul de la Palatul Administrativ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/