(E) Zgonea ajunge în Caraș-Severin!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, vizitează zilele acestea județul Caraș-Severin. Acesta va desfășura mai multe vizite în teritoriu în cursul zilei de mâine.

UPDATE 13:06

Programul vizitei în Caraș-Severin al președintelui Camerei Deputaților s-a decalat cu 24 ore, din motive independente voinței sale. Astfel, întâlnirea de la Caransebeș și Obreja s-a amânat pentru mâine, iar joi  vor avea loc următoarele acțiuni: în 15 mai ora 10:15 va fi organizată o conferință de presă la sediul județean PSD. La orele 12 are loc o întâlnire cu alegătorii la Anina, la Clubul de Afaceri, orele 15, dar și un  meeting electoral la Oravița la Teatrul Vechi și ziua se încheie cu un meeting electoral în Moldova Nouă, la Casa  de Cultură Orășenească. Sunt așteptați toți cei interesați să aibe o întâlnire cu domnul Valeriu Zgonea, precum și cu staff-ul județean de campanie, condus de președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă.
UPDATE 11:35

Pe agenda zilei de astăzi deputatul are programată o întâlnire cu alegătorii din Caransebeș, la Muzeul de Etnografie și al Regimentului de Graniță, începând cu orele 17. După această întrevedere, președintele Camerei Deputaților, împreună cu stafful de campanie al PSD Caraș-Severin, în frunte cu vicepreședintele național Ion Mocioalcă, va participa la o serie de întâlniri ,,din poartă-n poartă ” cu locuitorii celor patru sate ale comunei Obreja.

În toate întâlnirile cu alegătorii se dorește prezentarea ofertei electorale a social-democraților, precum și activitatea europarlamentarilor PSD desfășurată cu succes în legislatura trecută. Daciana Sârbu, a cărei candidatură a fost propusă de filiala județeană PSD, a făcut parte în legislatura trecută din Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, precum și din Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală ( AGRI).

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Miza centrală a activității a fost modul în care se distribuie banii europeni pentru agricultură, iar deputatul a depus un număr mare de amendamente cu scopul de a obține condiții mai bune pentru producatorii bio, o parte din acestea regăsindu-se în varianta finală adoptată de forul european.

În cadrul negocierilor AGRI deputata a susținut, în mod special, propunerea ca statele membre ce primesc subvenții sub media europeană, precum România, să poată completa aceste subvenții din fonduri proprii. Aplicarea unei astfel de măsuri va însemna un sprijin important pentru agricultorii români care vor putea deveni mai competitivi pe piața agricolă europeană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/