Ioan Sabo, ctitorul Bisericii din Bocşa Română

Doctorul în economie Ioan Sabo şi euroinginerul Tiberiu Mănescu, candidaţii ARD pentru Senatul României, s-au aflat în mijlocul credincioşilor care au luat parte la slujba de târnosire a lăcaşului de cult.

Cunoscut drept un om cu teamă și iubire față de Dumnezeu pentru că s-a implicat în viața spirituală a mai mutor biserici și mănăstiri din Caraș-Severin, Ioan Sabo a primit de la episcopul Caransebeşului, PS Lucian Mic, titlul de ctitor al Bisericii Parohiei Bocșa Română III. Membru în Consiliul Parohial al Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel din Govândari”, unde, ca voluntar, participă și ajută la organizarea diverselor activități cultural-religioase, candidarul ARD pentru Senatul României a dat o mână de ajutor şi credincioşilor din Bocşa. Cu acest prilej, Ioan Sabo a stat de vorbă cu oamenii, le-a ascultat problemele şi le-a promis că-i va sprijini, chiar dacă el candidează în Colegiul I Reşiţa.

În colegiul din care face parte Bocşa candidează profesorul universitar Tiberiu Mănescu, prezent şi el în mijlocul credincioşilor. Academicianul a ținut să marcheze prin prezența sa importanța filantropiei în viața comunității. Profitând de prezența în Bocșa prof.univ.dr.ing. Tiberiu Mănescu, candidatul ARD pentru colegiul II de Senat, a avut mai multe întâlniri și discuții cu localnicii, cărora le-a ascultat păsul și le-a explicat motivele candidaturii sale. Totodată, acesta s-a întâlnit și cu primarul Eugen Cismăneanțu, ale cărui probleme le-a ascultat și preluat angajându-se că, dacă va fi ales senator, va face lobby pe toate canalele legale pentru rezolvare a cât mai multe dintre ele.(P)

Comments

  1. Ioan Sabo, ctitorul Bisericii din Bocşa Română | Dunareanu C. & Sabo I. says:

    […] Sursa:  https://expressdebanat.ro […]

  2. Pakatos says:

    cand scapam dracu odata de unguri?
    szabo…lasa-ne…si du-te ARDate-ar flacara violet…;)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/