Ioan Popa: “Sesizez public DNA-ul şi SRI-ul!”

Insolvenţa SC CET Energoterm SA, societate ce aparţine Consiliului Local Reşiţa, bagă în buzunarele băieţilor deştepţi miliarde din bugetul local, iar asta nu poate da naştere decât la scandal. Preşedintele PNL Reşiţa, Ioan Popa, este doar unul dintre cei care au luat atitudine, acesta cerând intervenţia instituţiilor care investighează faptele de corupţie.

În cea mai recentă conferinţă de presă, Popa a comentat situaţia CET-ului, dar mai ales legăturile care ar exista între lichidatorul judiciar, avocatul angajat în cauză şi judecătorul de caz. “CET-ul a intrat în reorganizare şi de el se ocupă firma IT Management, care vine de la faimosul nume Ioan Tudor. Aceeaşi firmă care, foarte surpinzător, a câştigat şi reoganizarea SC Drumuri şi Poduri Judeţene, o firmă pe care mulţi dintre noi am uitat-o, firmă care a fost gestionată cu multă măiestrie de Vali Rusu. Aceeaşi firmă se ocupă şi de Prescom din câte ştiu, dar şi de Pieţe SA. Aceeaşi firmă s-a ocupat şi de muzeul aurului din Brad. În muzeu s-au investit 40 de miliarde în ultimii trei-patru ani. Primarul de acolo a făcurt şi greva foamei pentru a se anula această tentativă de a se înstrăina un bun”, a explicat preşedintele PNL Reşiţa.
Ce face SRI-ul?
Ioan Popa este convins că la mijloc sunt lucruri necurate şi solicită procurorilor anticorupţie să analizeze cazul. “Eu vreau să fac o sesizare publică DNA-ului şi SRI-ului pentru că eu consider că aceste companii, cu capital majoritar sau intergral de stat, au fost date toate pe mâna acestei societăţi şi se întâmplă lucruri bizare. Cum se face că au angajat un avocat căruia i-au plătit 6 miliarde de lei vechi onorariu? Din câte cunoaştem noi, acest gen de firme sunt obligate să aibă în componenţă jurişti care să poată gestiona o situaţie de faliment, de insolvenţă, etc. E interesant că în procesul dintre CET şi Primărie, la primul termen s-a dat sentinţa. Primăria Reşiţa a cerut termen să-şi angajeze apărător, nu s-a aprobat şi s-a dat sentinţa, sentinţă dată de judecătorul Maldea. A rămas calea de atac. Dacă aceste lucruri nu sunt importante pentru siguranţa materială a unei comunităţi, a oraşului, a judeţului, atunci ce anume e important pentru SRI Caraş-Severin? Ce altceva poate fi mai important decât banii publici?! Aceşti şase miliarde pe care ni-i cere cu nonşalanţă un avocat sunt bani pe care noi îi plătim până la urmă”, a spus Popa.
Acesta nu i-a scutit de la critici nici pe juriştii Primăriei Reşiţa şi chiar i-a dat un sfat edilului-şef, Mihai Stepanescu. “Dacă aş fi primarul Reşiţei, i-aş trimite la reciclare pe juriştii Primăriei. Mihai Stepanescu a greşit că-i ţine, eu i-aş da afară”, a adăugat Ioan Popa.

“Codul Civil spune că judecătorii au dreptul să micşoreze onorariile avocaţilor. Oare judecătorului Maldea nu i s-a părut mare suma cerută de avocat?! Unii încearcă să devalizeze bugetul Reşiţei”, Ioan Popa, preşedinte PNL Reşiţa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/