Ioan Popa: „Păcănelele sunt un drog mai grav decât altele”

primar resita ioan popa
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primarul Reșiței consideră că scoaterea păcănelelor doar din comunele și orașele cu mai puțin de 15.000 de locuitori nu rezolvă nici pe departe problema acestei industrii.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat zilele trecute legea votată luna aceasta de parlamentarii PSD-PNL, care permite funcționarea sălilor cu păcănele doar în localitățile cu peste 15.000 de locuitori, deși opoziția propusese un pachet de legi care ar fi scos jocurile de noroc din toate localitățile României, ar fi interzis reclamele și ar fi crescut amenzile pentru cei care permit minorilor să joace.

Primarul Ioan Popa consideră că recent promulgata lege nu rezolvă problema, iar această industrie va continua să facă victime printre adepții ei, ca și până acum.

Povestea cu păcănelele s-a dovedit un bluf. Nu mă așteptam, sincer. Am crezut că cineva ia măsuri serioase. De ce s-a terminat într-un bluf ?! Pentru că am ajuns ca doar localitățile mai mici de 15.000 de locuitori să le scoată la periferie, fără să fie afectate localitățile mari. Deși lucrurile sunt clare. Păcănelele sunt un drog mai grav decât multe alte droguri și, culmea, cum să iei măsuri care să nu afecteze pe cei care sunt dependenți în comunele mici, dar pentru cei care sunt în orașe mari să lași problema să persiste. Adică, aceștia pot să se sinucidă în continuare, să se arunce de pe blocuri, să spargă tot, să distrugă bugetele familiei”, a comentat edilul Reșiței.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În 2020, la inițiativa primarului Popa, aleșii locali au adoptat un proiect de HCL privind scoaterea de pe bulevardele municipiului a jocurilor de noroc. Fără sorți de izbândă însă, hotărârea fiind atacată în instanță și anulată ulterior.

Eu am dat o hotărâre de Consiliu Local acum patru ani, să le scoatem din Reșița, de pe bulevardele principale, să le introducem în zonă periferică, lucru care scădea accesibilitatea pentru populație. Din păcate, mi-a fost contestată în instanță hotărârea. După un an – doi am pierdut în instanță, și a trebuit să anulăm HCL-ul. Vreau să vă spun că lupta cu aceste firme de jocuri este una extrem de dură, pentru că bugetul lor anual depășește patru miliarde de dolari. Când te joci cu patru miliarde de dolari, e o căruță de bani acolo, și trebuie să fii foarte dur ca să reușești să stai drept în picioare. Se pare că nu au reușit, s-au îndoit puțin ca și ghioceii”, a concluzionat edilul Reșiței.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/