Ioan Popa face lobby pentru universitatea reșițeană. Pleacă la Chișinău după studenți!

universitate

Primarul Popa consideră că Universitatea „Babeș-Bolyai” își va pune amprenta într-un mod pozitiv asupra învățământului reșițean, iar cu puțin efort, la Centrul Universitar al UBB din municipiu ar putea studia din nou studenți din Republica Moldova și Banatul Sârbesc.

Fuziunea prin absorbție a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița cu renumita „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a fost o decizie inspirată și necesară totodată, care a scos din impas instituția academică de pe malul Bârzavei, este de părere primarul Ioan Popa. Edilul mai spune că i-a asigurat, încă de la început, pe cei din Cluj de tot sprijinul său, iar primii pași în acest demers au fost făcuți deja, Popa având, de curând, o întâlnire cu un omolog de-al său din Republica Moldova, în încercarea de a aduce la Reșița studenți de peste Prut.

„Gândiți-vă că Universitatea «Eftimie Murgu» era în pragul falimentului, trebuie să o recunoaștem! Căminul de elevi, campusul universitar era în risc de a rata sumele și de a rambursa banii luați prin fonduri europene. Acum căminul este pus la punct, le-am spus că au tot sprijinul meu. Am avut zilele trecute o întâlnire cu un primar de sector din Chișinău, și am promisiunea lui fermă că mă va primi, cu o delegație de la Universitatea Babeș-Bolyai și de la liceele din Reșița, pentru a încerca, și sperăm să și reușim, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 7 – 10 ani, când aveam și 200 de studenți din Republica Moldova. Mai avem și acum, dar foarte puțini, din cauza campusului care a fost în lucru. Eu sper să aducem studenți din Republica Moldova din nou la Reșița și mai am un vis, acela de a aduce studenți din Banatul Sârbesc la Reșița. Sunt aici, aproape de noi, sunt în afara Uniunii Europene, și cred că ar fi și pentru ei un avantaj să-și poată găsi un destin aici. Și, da, cred că Universitatea BB își va pune amprenta într-un mod pozitiv asupra învățământului din Reșița.”, a declarat pentru Express de Banat, Ioan Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/