Ioan Popa, despre campania de vaccinare: „Vorbim de o degringoladă totală”

Referindu-se la campania de vaccinare din Reșița, primarul Ioan Popa s-a arătat complet dezamăgit de lipsa de sprijin din partea Ministerului Sănătății condus de Vlad Voiculescu. În opinia sa, ceea ce se întâmplă astăzi cu această campanie este o bătaie de joc la adresa românilor. Popa spune că le-a cerut responsabililor implicați în această acțiune să introducă Reșița în platforma națională de vaccinare, însă răspunsul se lasă așteptat.

„În continuare stăm și așteptăm un răspuns de la Minister. Pentru a fi bine înțeles, vă pot face și un print screen de la mesajul de astăzi către acest domn Gheorghiță (coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național. n.r) în care îl rog insistent să introducă Reșița pe această platformă pentru că, culmea, suntem între puținele municipii reședință de județ care nu suntem prinși în platformă, deși avem un centru funcțional”, spune edilul-șef.

Mai mult, Popa amenință că va da din nou drumul liniei telefonice pentru înscrieri la Direcția de Asistență Socială a primăriei, chiar dacă de la București a fost atenționat să nu o mai facă. El recunoaște faptul că întreaga campanie e un fiasco.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Vorbim de o degringoladă totală care cred că e cauzată, în primul rând, de lipsa vaccinurilor. Din acest motiv se încearcă să se arunce vina dintr-o parte într-alta. În Caraș-Severin s-au făcut două mari erori. Una, că la Moldova Nouă s-a transmis o cantitate incredibil de mare de vaccinuri. Ieri (miercuri, n.r.) Moldova Nouă avea cele mai multe vaccinuri disponibile la nivel local. Și merge lumea de la Reșița, dar nu numai. Și de la Timișoara s-au programat oamenii să se vaccineze la Moldova Nouă. Iar a doua anomalie e legată de nepunerea Reșiței pe platforma națională”, este de părere primarul Popa.

Concluzia edilului-șef e una singură: lipsa vaccinurilor este de vină pentru întregul haos.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/