Ioan Crina despre Nelu Popa: „Puțin în doi ani, nimic nou, iar tramvaiul va fi o pacoste!”

Fostul viceprimar al Reșiței critică realizările administrației Popa de până acum și se îndoiește și mai tare de reușita proiectelor ce urmează să fie implementate.

Prezent în Redacția Express de Banat pentru interviul live de marți seara ca să explice pentru toată lumea natura relațiilor contractuale dintre firma sa și anumite administrații publice, Ioan Crina a vorbit în termeni nu tocmai laudativi despre primarul Nelu Popa. Deși nu-l mai contestă la fel de vehement. „Vorbesc ca și cetățean al Reșiței, este puțin în doi ani de zile. Pe noi, pe toți reșițenii, asta ne deranjează, drumurile. Eu făcusem un program și am spus că 80% din străzi vor fi făcute… Este puțin din ce văd eu în oraș, o stradă, două parcări, un mic trotuar. Nu văd niciun proiect, toate care sunt în derulare, inclusiv lucrarea de la Doman, drumul dinspre Secu, sunt de pe vremea aia. Nu văd nimic nou. Singurul vârf de lance, ca să zic așa, unde se bate monedă, e tramvaiul. Dacă se implementează, tramvaiul va fi o pacoste pentru noi toți”, a afirmat actualul consilier județean și președinte PSD Reșița.

Populația vede și acum, nu se pot pune în practică în următoarea perioadă aqualand-uri, șosele pe nu știu unde, fel și fel de proiecte din astea care din punctul meu de vedere sunt fantasmagorice – Ioan Crina, președinte PSD Reșița

În primul rând, Ioan Crina consideră că tramvaiul nu poate reprezenta o soluție rentabilă pentru Reșița. Acesta a explicat că tocmai din acest motiv s-a renunțat la transportul public cu tramvai și de către Ro-A Tir. O altă problemă, susține Crina, ar fi că dacă lucrările nu se finalizează până în 2020-2021, atunci investiția va trebui continuată pe banii orașului. „Nu cred că vom face 20 de km de tramvai în doi ani de zile. Noi suntem în 2018 și nu avem proiectarea făcută!”, a spus liderul social-democrat.

În cei aproape doi ani de mandat, Popa ar fi făcut și lucruri bune. Ioan Crina a apreciat că Nelu Popa se zbate să atragă investitori, dar în același timp consideră că-i va fi foarte greu: „Reșița are o problemă majoră, pe care dacă nu o recunoaștem, nu o putem rezolva. Reșița nu are putere de muncă. Principalul lucru spre care ar trebui să ne îndreptăm ar fi să creștem calitatea vieții prin șosele, că asta ne deranjează în primul rând și să facem tot ce este posibil ca UCMR-ul ăsta să se dezvolte, asta e mina noastră de aur”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/