Invită-ți prietenii din Serbia la cumpărături! Tax free shopping la Casa Alex!

Casa Alex oferă posibilitatea clienţilor cu domiciliul în ţări din afara UE să achiziţioneze produse din magazin, în regim TAX FREE.

Ce înseamnă asta?

Cetățenii străini (în principal sârbii), care nu sunt stabiliți în UE, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Uniunii Europene, au posibilitatea de acum să cumpere de minimum 175 de euro din magazinul Casa Alex din Oravița.

Dacă sunt valori mai mici, nu se poate rambursa și nici nu se pot cumula mai multe bonuri, iar după eliberarea facturii, de la Biroul de Informații se poate cere documentul de restituire a TVA-ului.

Administratorii magazinului menționează în plus faptul că toate cumpărăturile făcute de clienții străini non UE pot fi scoase din ţară în termen de trei luni de la achiziţie. La biroul vamal de ieșire din țară, să prezinte cumpărăturile, factura în original, dovada plăţii (bonul fiscal) şi documentul de restituire a TVA-ului completat de către magazin. Dacă totul este în regulă după verificare, aceștia pot obține ştampila vamală pe factură și pe documentul de restituire a TVA-ului, iar mai apoi să revină cu actul în original şi o copie a facturii la magazin. TVA-ul se restituie integral, fără a se reține vreun comision.

Cel mai mare magazin de bricolaj din sud-vestul județului a fost inaugurat recent, chiar de sărbătoarea Sfântului Ilie, deschidere la care foarte mulți clienți au avut parte de premii și promoții speciale.

„Chiar dacă inaugurarea a fost făcută, la noi continuă promoțiile și ofertele speciale, avem și acum foarte multe produse la promoție, avem cele mai avantajoase oferte din zonă și îi așteptăm pe toți cei interesați să ne calce pragul”, ne-a spus Alin Torma, directorul Grup Alex Moldova Nouă, companie care deține și magazinul Casa Alex.