Criza prin care trece prim-divizionara HC Adrian Petrea Reșița se adâncește. Echipa reșițeană a fost învinsă clar sâmbătă seara, cu 31-24, pe terenul ultimei clasate, CSM Satu Mare. Echipă care nu avea niciun punct!
Deși porneau cu gândul de a obține toate cele trei puncte la Satu Mare, elevii lui Adrian Petrea au suferit un nou eșec, și încă unul rușinos. Singura echipă fără puncte în clasament înaintea etapei a noua a reușit să obțină prima victorie din campionat chiar în fața Reșiței.
„Și pe mine m-a surprins rezultatul. Ce pot spune e că la momentul ăsta cred că atât putem. Dacă am ajuns în situația să mă sperie o echipă ca Satu Mare, înseamnă că ne trebuie electroșocuri, nu funcționează doar cu butonul de restart”, a declarat antrenorul Adrian Petrea pentru expressdebanat.ro.