Învierea Domnului, sursa de inspiraţie a copiilor cărăşeni în Săptămâna Luminată

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

La Centrul de Tineret Moniom Reșița, statul acasă se premiază. Cum bucuria Învierii Domnului este încă proaspătă, micuții sunt invitați, săptămâna aceasta, să ia parte la concursul de desene intitulat „Lumina Învierii Noastre”, imaginația transpusă prin intermediul pensulelor sau a creioanelor colorate urmând să fie premiată pe măsură.

Săptămâna aceasta, în perioada 20-25 aprilie, copii cu vârste între 4 și 14 ani de la Școala Sufletului și nu numai vor avea ocazia să participe la concursul „Lumina Învierii Noastre”, un concurs inițiat de Centrul de Tineret Moniom cu scopul de a-i motiva pe cei mici, de a le reda încrederea că totul va fi bine, dar mai ales pentru a sedimenta ideea conform căreia dăruirea și credința reprezintă adevăratele chei ale succesului în viața fiecăruia.

Pentru a putea intra în cursa pentru premiile acordate, fiecare copil participant va realiza un desen (folosind orice fel de culori, acuarele, tempera, creion etc) în care va ilustra ce înseamnă pentru el Învierea lui Iisus. Desenul va avea în centrul său Praznicul Învierii, așa cum este el văzut și simțit de către copii, conținând elemente precum: Lumina Învierii, redarea relatării Învierii în Sfânta Scriptură, învierea naturii, copilăria, familia, lumea de azi.

Atenție! Se acordă punctaje speciale pentru abordările originale! Este important ca fiecare copil să dezvolte propria viziune asupra temei, să-și arate propria creativitate și originalitate!

Creația fiecărui copil va fi fotografiată și încărcată pe Facebook după cum urmează:

– fotografia va fi însoțită de numele copilului care a realizat desenul, precum și vârsta acestuia;

– pentru a fi introdusă în concurs, fotografia trebuie însoțită de hashtag-ul #LuminaÎnvieriiNoastre;

– fotografiile pot fi încărcate de pe conturile părinților, bunicilor sau fraților mai mari, cu precizarea elementelor de mai sus.

Concursul e programat să aibă loc săptămâna aceasta, 20-25 aprilie (inclusiv), perioadă în care copiii vor realiza desenele și le vor încărca pe Facebook urmând ca duminică, 26 aprilie, după jurizarea lucrărilor trimise, să fie anunțați câștigătorii.

Iată care sunt premiile puse la bătaie în cadrul concursului:

– premiul I – „un loc gratuit în următoarea tabără organizată de centrul nostru”;

– premiul II – „un loc gratuit (alături de familie) în următoarea excursie organizată de centrul nostru (vom anunța din timp unde, atunci când se vor ridica restricțiile)”;

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

– premiul III: un pachet format din cinci cărți educaționale și cu caracter moralizator (printre care: Biblia pentru copii);

– mențiune: un pachet format din trei cărți educaționale pentru copii.

Din cadrul concursului nu va lipsi premiul special pentru primul desen realizat și postat (conform precizărilor) și nici premiul de popularitate pentru postarea cu cele mai multe aprecieri (like-uri) strânse până duminică, 26 aprilie.

Alte precizări:

– fiecare copil poate participa cu o singură lucrare în concurs;

– pot participa și copii care nu sunt înscriși la centrul de tineret;

– lucrările postate pot fi anunțate printr-un mesaj pe pagina de Facebook: Centrul Moniom;

– pozele cu desene se înscriu în concurs exclusiv prin postare pe Facebook! Cei care nu au cont (nici părinții, bunicii, frații), pot să trimită în privat o poză cu detaliile aferente, inițiatorii concursului ocupându-se să posteze de pe contul centrului (doar în cazul în care nu există posibilitatea postării de pe un cont al cuiva din familie);

– promovarea concursul pe Facebook trebuie să conțină copierea integrală a mesajului;

– postările cu desene fără hashtag-ul #LuminaÎnvieriiNoastre nu vor putea fi luate în considerare.

Orice întrebare sau nelămurire își pot găsi răspunsul printr-un mesaj privat la pagina de Facebook: Centrul Moniom.

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/