Risc, intuiție și independență, totul concentrat în jocul imobiliar, al cererii și ofertei. Calitatea vieții dă tonul deciziilor în vremurile actuale.
Suntem generațiile prinse în vâltoarea schimbărilor. Aceia a căror viață colorată simplu în alb și negru, au făcut cunoștință și cu paleta de culori din epoca modernului, o eră de tranziție din toate punctele de vedere. Dacă tabloul unei familii din România comunistă era schițat sumar, cu doar câteva elemente ce alcătuiau traiul de viață considerat de mulți acceptabil, și asta pentru că era compus din doar două elemente: siguranța unui loc de muncă și a unei locuințe primite de la stat, ei bine, vremurile noi cer nevoi noi. Omului modern nu îi mai este suficient un spațiu de doar câțiva metri pătrați, vrea intimitate, confort, siguranță și cel mai important aspect, este că în lista lui de dorințe primează calitatea, iar una dintre tendințele care vor marca piața imobiliară a următorilor ani va fi cea referitoare la calitatea vieții.
„Nu ne mai dorim să ne înghesuim în cutia de chibrite, vrem o casă mare, grădină, mobilă modernă și toate utilitățile la scară!”, sunt vocile care se fac tot mai mult auzite și pe piața imobiliară din România. „Asta vă doriți, asta vă oferim!”, spun și reprezentanții de la City Center, cel mai modern complex imobiliar din Reșița. Un oraș mic, catalogat de mulți, dar cu un potențial fantastic mai ales în ceea ce privește turismul, liniștea urbei și puritatea aerului respirabil, după cum afirmă alții.
Orașul în care locuiești, aerul pe care îl respiri, cât de „verzi” sunt imobilele, timpul pierdut cu naveta, accesul la serviciu, la educație și sănătate de calitate superioară vor fi elemente care vor contribui la valoarea locuințelor, iar acest lucru se dorește și în municipiul de pe Bârzava, care se dezvoltă zi de zi și se transformă tot mai mult în acel oraș de munte modern, ce are multe de oferit locuitorilor lui.
City Center, situat chiar în centrul orașului, este acel proiect care a dat ideilor unor oameni cu viziune, șansa de a prinde aripi și de a se transforma într-o locație care face diferența. Să cumperi o casă este un obiectiv social și cultural asociat cu a fi independent și la un anumit nivel de bunăstare. O casă are avantajul de a avea atât utilitate, cât și valoare ca activ care poate fi transmis de la o generație la alta, iar dacă mai este amplasată și strategic în orașul tău atunci se poate numi cu adevărat afacerea perfectă.
Ești inspirat atunci când indiferent că alegi un design clasic sau modern, în locuința ta este integrată noua amenajare în conceptul mai larg de design, unde cei de la City Center au pus accent pe elemente decorative în trend, elegante și funcționale. S-a acordat un rol important sistemului de iluminat, asimetric, astfel încât să acopere toate cerințele și gusturile, corpuri încastrate în tavan, lămpi suspendate, pe podea sau lămpi de masă. Mobilierul, de asemenea, custom made, este gândit astfel încât să ofere cât mai mult spațiu de depozitare și un confort sporit. Fiecare apartament are o particularitate proprie, iar în amenajare s-a ținut cont de aceste particularități în egală măsură cu identitatea întregului ansamblu.
City Center Reșița este fi un complex rezidențial structurat pe 8 nivele. Primele două nivele vor fi vitrate, cu spatii comerciale si spații destinate profesiilor liberale și afacerilor “on office”. Cu un design aparte, următoarele 6 nivele alcătuiesc ansamblul ce cuprinde 71 de apartamente cu 2 si 3 camere, dar si apartamente de tip penthouse, cu suprafețe cuprinse între 50 și 220 mp. Parcarea va dispune de 46 locuri interioare/demisol – locatari + 20 locuri exterioare/parter – locatari și 35 locuri exterioare/demisol – public. Un vis care a devenit realitate și care reprezintă acea gură de oxigen pe care mulți au așteptat-o și care în viitor poate fi inspirația altor investitori, le fel de inovativi și focusați pe un viitor al schimbării.
Timpul este scurt și prețios, iar oamenii își continuă cu rapiditate ascensiunea spre schimbare. Experții de la City Center îți stau la dispoziție cu toate informațiile necesare atunci când vine vorba despre una dintre cele mai importante decizii din viața ta: Noua locuință!
Îi poți găsi pe strada I.L. Caragiale, nr 16, etaj 3, din Reșița sau la numărul de telefon: 0739 39 50 30.