Investiții pentru un trafic rutier rapid în zona periurbană a Timișoarei

Trei proiecte de dezvoltare rutieră au fost anunțate astăzi în ședința de Consiliu Județean, proiecte ce urmează să înceapă în cursul anului. Proiectele au ca obiectiv comun extinderea drumului la patru benzi de circulație în localitățile din împrejurul Timișoarei. Despre ce tronsoane este vorba?

Proiectul ce leagă Dumbrăvița de A1 . Proiectul ce prevede extinderea la patru benzi este deja semnat și va fi realizat în două etape, din finanțare europeană prin Programul Operațional Regional. Proiectul va costa 50 milioane de lei fără TVA. În două săptămâni se preconizează preluarea proiectului și obținerea acordului de mediu, iar apoi urmează depunerea actelor pentru avizare la Agenția pentru Dezvoltare Regională. Conform spuselor lui Călin Dobra, în luna mai lucrările pe acest tronson ar urma să înceapă.

Proiectul Timișoara – Moșnița, patru benzi. Proiectul aștepta demult să aibă finalitate, iar demersurile pentru demarare s-au extins la trei luni. Patru asociații s-au înscris deja în negocieri. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, declară: „La acest proiect sunt 8.000 de pagini care trebuie verificate pentru a desemna câștigătorul. Chiar dacă termenele nu sunt așa cum și-ar dori cetățenii, administrarea banilor publici este o etapă foarte importantă. Dar, până în acest moment, sunt mulțumit de ceea ce experții au desemnat până acum câștigători la celelalte licitații. Chiar și la contestațiile în instanță, Consiliul Județean a avut câștig. Este un proiect foarte important, la care țin foarte mult. Comuna Moșnița e în plină dezvoltare”. Realizarea proiectului a mai avut o abatere în cea ce privește intersectarea cu Centura de Sud, însă autoritatea declară că s-au găsit modalități. „Nu cer decât înțelegere din partea cetățenilor care circulă zilnic pe acel tronson și îi asigur că în cel mai scurt timp posibil vom desemna câștigătorul și ulterior să dăm startul lucrărilor”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș. 4,5 kilometri vor fi în modernizare, iar perioada de execuție este estimată la 9 luni.

Și drumul județean spre Sânandrei și până la DN69 este pe lista celor de la Consiliul Județean. Călin Dobra vede această extindere importantă datorită celor trei parcuri industriale din comună și a potențialilor investitori din Timiș. Tronsonul se intersecta cu descărcarea de pe autostradă, iar în momentul de față se așteaptă proiectarea. Drumul va cuprinde și o pistă de biciclete.

„De când sunt președinte am remarcat o strategie la nivelul infrastructurii rutiere în zona periurbană, dezvoltarea la patru benzi ajută la fluidizarea traficului”, a mai declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș. Președintele a mai specificat că centura de drumuri județene este o prioritate, iar pe viitor au în vedere rețeaua de drumuri Șag – Sânmihai și Urseni – Giroc.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/