Investiții noi pentru turiști la cascada Bigăr

casinoherculane by sungarden

După amenajarea parcării din apropierea obiectivului turistic de pe Valea Minișului, urmează noi lucrări care vor facilita accesul turiștilor către cascadă.

La cascada Bigăr se reiau lucrările din această primăvară, dă asigurări primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu. Pentru perioada imediată este programată construirea unei pasarele către cascadă, în afara părții carosabile, care nu doar că va facilita accesul turiștilor, ci le va permite acestora să ajungă în siguranță la Bigăr. Prin același proiect demarat de Primăria Bozovici, cu finanțarea Companiei Naționale de Investiții, căreia pe perioada derulării lucrărilor i-a fost predat obiectivul, a mai fost amenajată și o parcare, cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri.

parcare bigar

„Chiar săptămâna trecută am avut niște discuții cu reprezentanții constructorului. Au început să facă niște sondări, să pregătească pilonii. Sunt niște neconcordanțe între constructor și proiectant. Constructorul așteaptă rezultatul de la proiectant, pentru că am înțeles că s-au făcut pasarelele metalice, s-au confecționat, și, de fapt, nu bat cu pilonii care erau proiectați. Și atunci trebuie făcute mici modificări în proiect și, probabil, că o să-l deblocheze în curând și o să înceapă lucrările.”, a explicat primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Edilul spune că viitoare investiție va face legătura între cascada Bigăr și parcarea din proximitatea obiectivului turistic, crescând mult siguranța turiștilor. „Parcarea este gata. Avem undeva între 80 și 100 de locuri. Și atunci se face o conexiune din parcare către cascadă. O să fie o pasarelă de vreo 400 de metri, de 2,20 metri lățime, în afara carosabilului, pe marginea râului Miniș. În momentul de față este incomod de mers pentru turiști, iar după finalizarea investiției, accesul către cascadă va fi mult mai ușor și mai sigur, iar belvederea va fi mult mai frumoasă.”, a adăugat Stoicu.

Foto Cascada Bigăr arhivă

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/