Investiții de peste 1,5 milioane de lei la Anina. „Regatul” datoriilor s-a încheiat!

Primarul Gheorghe Românu a prezentat în fața cetățenilor realizările, dar și nerealizările administrației publice locale din mandatul său. Cu datorii de peste 5 milioane de lei moștenite în 2012, investițiile au fost, totuși, posibile. În fostul oraș minier, și lista proiectelor propuse pentru implementare este extrem de consistentă!

Condiția economică a celor mai multe dintre orașele județului Caraș-Severin, cu doar câteva excepții, este la pământ. Anina este cel mai bun exemplu în acest sens, dar edilul-șef încearcă să fie excepția de la regulă, astfel că din bugetul mic al orașului, la care se mai adaugă și efortul de a acoperi cele 5 milioane de lei moștenite, s-au căutat soluții pentru investiții. Acestea au fost găsite, dar cu reducerea cheltuielilor proprii și alocarea mai multor fonduri pentru dezvoltarea localității.

Prin urmare, lista achizițiilor publice făcute din bugetul local este destul de consistentă, la prețuri rezonabile. În cei patru ani, timp în care a condus destinele locuitorilor, cu puțin peste 500.000 din bugetul Aninei au fost posibile mai multe investiții, atât în terenuri și obiective, cât și în autospeciale care acum ajută la efectuarea lucrărilor din oraș. În acest fel au fost reduse cheltuielile cu închirierea mașinilor mari de la terțe firme.

leader board 728 x 90 px

dare de seama anina
Zeci de cetățeni au fost invitați la prezentarea bilanțului!

„Pot să amintesc aici cumpărarea UMTF, care a costat 20.000 de lei, a ștrandului, cu 16.000 de lei, sau reabilitarea zonei Mărghitaș, pentru care am alocat 45.000 de lei din bugetul local. De asemenea, am și reabilitat UMFT, am construit un teren sintetic și am alocat 20.000 de lei pentru învățământ, în speță pentru grădiniță. Sume importante au fost alocate și pentru investiții în bunuri mobile, cum ar fi autospecialele și utilajele. Primăria a fost dotată pentru intervenții pe timp de iarnă, dar și pentru rezolvarea problemei arzătoare a compactării gunoiului”, a declarat Gheorghe Românu, primarul orașului Anina.

La capitolul cofinanțări, doar reabilitarea școlilor a costat puțin peste 663.000 de lei. O sumă consistentă a fost investită în refacerea canalului subteran Valea Tereziei, respectiv 220.000 de lei. Toaletele din piața de haine au fost modernizate, dar a fost construit și un adăpost pentru câini.

În total, la Anina, sumele alocate pentru investiții depășesc 1,5 milioane de lei.

Sănătatea locuitorilor, prioritate în administrare!

Nemulțumirea oamenilor privind timpii de ajungere la spitalul din Reșița a determinat administrația locală să ia măsuri pentru dotarea Centrului de Permanență, dar și a Dispensarului din Brădet.

„Și Căminul de Persoane Vârstnice a fost în atenția noastră, dar și sănătatea locuitorilor ,pentru că am luat decizia să dotăm Centrul de Permanență și să amenajăm spații pentru Ambulanță. Tot la acest capitol s-a reabilitat și dotat Dispensarul Brădet. Am reușit să conectăm la rețeaua de apă potabilă curentă Orașul Nou și Uterisch (24h/zi), să reabilităm Strada Valea Bucuriei și să înființăm o cantină socială, unde servesc masa 39 de familii și 28 de elevi. Am amenajat rigole și canal de ape pluviale, am reabilitat un spațiu de joacă în zona gării și am reușit să decolmatăm canalizarea Velea Tereziei”, a subliniat edilul-șef.

Ce lucrări sunt în faza de execuție?

Prioritare sunt acum investițiile aflate în derulare, astfel că primarul Gheorghe Românu subliniază faptul că extrem de importantă este reabilitarea depozitelor și birourilor OCL pentru punerea lor la dispoziția potențialilor investitori care vor crea locuri de muncă în Anina. În cazul în care nu vor exista doritori, acolo se vor dezvolta activitățile SC Antrepriza Steier SRL, care va înființa secții de producție. Tot în derulare sunt și investițiile în Hotelul Steier, pentru a fi introdus în circuitul turistic, dar și reabilitarea drumului Puțul V și a infrastructurii pentru străzile Colonia I, Valea Vulpilor și Vulturilor. De asemenea, se amenajează și un muzeu de paleontologie și geologie a zonei la parterul Clubului Steierdorf, și un altul în fostul sediu al Primăriei Anina.

Rămâi cu Express de Banat și vezi lista proiectelor pregătite pentru finanțare la Anina!