Investiții de peste 11 milioane de lei la spitalul din Caransebeș

spital caransebes
untitled design set 970x90 px

Unitatea medicală de pe Timiș și Sebeș se pune la adăpost împotriva incendiilor. Încep lucrările de înlocuire a instalațiilor electrice vechi și a celor de fluide medicale.

11,2 milioane de lei vor fi investiți în Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, grație unui proiect european câștigat de primărie pentru unitatea medicală. Lucrările demarează în această săptămână și constau în schimbarea instalațiilor electrice vechi și a rețelei de fluide medicale. Vor mai fi montate, de asemenea, senzori și dispozitive de avertizare și semnalizare la incendii și la concentrațiile anormale de oxigen, pe holuri și în saloane.

Managerul spitalului, Adrian Dumbravă, precizează că investiția este mai mult decât necesară, având în vedere că lucrări de o asemenea amploare nu s-au mai făcut de la construirea unității medicale.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Firma care a câștigat această lucrare a început să-și organizeze de astăzi (luni-16 ianuarie 2023 n.r.) șantierul. Prin acest proiect se va înlocui toată instalația electrică și cea de fluide medicale. Absolut totul va fi nou, de la tablouri electrice, până la nivel de întrerupătoare și prize. Și instalațiile de aer comprimat și oxigen vor fi schimbate. Sigur, la paturile care au nevoie de oxigen, pentru că nu este nevoie pe toate secțiile. În trecut, s-au mai făcut lucrări la ATI, la Neonatologie, dar niciodată o lucrare de așa amploare. Valoarea proiectului este 11,2 milioane de lei.”, a declarat Adrian Dumbravă.

Proiectul câștigat de Primăria Caransebeș pentru unitatea medicală se derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/