Oficialii Consiliului Județean sunt în negocieri pentru concretizarea unei ample investiții pe terenul pe care instituția îl deține. Vestea bună este că peste 300 de persoane vor avea un loc de muncă.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a dezvăluit cu prilejul vizitei ministrului Lucia-Ana Varga faptul că municipiul Caransebeș este la un pas de a fi gazda celei mai mari fabrici de hârtie și celuloză din Europa.
„Suntem în negocieri ca pe unul dintre cele două terenuri ale Consiliului Județean, aflat la Șesul Roșu, pe terenul fostei unități militare, să amplasăm o investiție importantă care se va concretiza, probabil, în cea mai mare fabrică de hârtie și celuloză din Europa, care va valorifica tot înseamnă masă lemnoasă de căzătură, cum spun forestierii, adică resturile de la exploatarea masei lemnoase din păduri”, a spus liderul de la Palatul Administrativ. Pe lângă resturi, viitoarea societate va valorifica și tot ceea ce înseamnă masă lemnoasă degradată sau doborâtă de furtună, dar și praful de marmură, care se regăsește din plin în județ.
„Este o investiție care dorește angajarea a 300 de oameni, dar care în realitate va da de lucru pe orizontală în Caraș-Severin, practic, la încă, probabil, câteva mii. E vorba despre darea în concesiune a acelui teren, unde o firmă importantă va investi. S-au făcut pași semnificativi la capitolul finanțare. Inițiativa nu este concretizată încă”, a adăugat Sorin Frunzăverde.
Deci initiativa nu este finalizata.In alte cuvinte poate da si poate nu.Dar mos Frunzaverde “deja” vesteste o noua biruinta.Omul asta este un caraghios.
O fabrica de celuloza are nevoie de cantitati enorme de APA pe care in acelasi timp o va polua tot enorm de mult . Iar Frunzeky asta este doar un politruc mincinos , nesimtit , arrogant , narcissist si HOT . Dati demisia odata , javra draku de Mafioto-Masonic .