Investiții de amploare în parcuri. 300.000 de lei pentru bucuria copiilor!

Administraţia locală e preocupată să modernizeze infrastructura, care e mult în urma oraşelor civilizate în momentul de faţă, dar în acelaşi timp îşi îndreaptă atenţia şi spre copii, spre tineri, care în ultima vreme au preferat să migreze spre locuri mai ofertante.

Parcul Pescăruş a devenit un adevărat punct de atracţie după ce a fost pus la punct, dar totodată a atras atenţia primarului Eugen Cismăneanţu, care s-a convins că e nevoie şi de alte astfel de investiţii. „Trebuie să recunosc, Parcul Pescăruş a fost primit cu foarte multă satisfacţie şi bucurie de către cetăţeni, lucru care m-a pus pe gânduri. Am considerat că este nevoie de mai multe parcuri şi în mod special de parcuri de joacă în oraşul nostru. Ceea ce avem în momentul de faţă eu personal nu le pot numi parcuri de joacă. Au fost câteva investiţii în acest sens în anii precedenţi, care din punctul meu de vedere nu erau conforme. Iată că de această dată, împreună cu Consiliul Local, am aprobat documentaţia şi s-a eliberat ordinul de începere a lucrărilor pentru două parcuri”, a declarat Cismăneanţu.

Este vorba despre parcurile cu locuri de joacă pentru copii din Bocşa Montană – Podu Mare, la care lucrările deja au început şi sunt într-un stadiu destul de avansat, şi cel din cartierul MFA. În cazul primului se speră ca într-o lună, maximum o lună şi jumătate, să fie finalizat. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 1.700 mp, va avea patru zone de joacă pentru copii, cu alei betonate sclivisite, elicoizate, în aşa fel încât copiii să se poată bucura şi să poată merge pe aceste alei inclusiv cu rolele.

parc bocsa

„Acest parc este finanţat în totalitate din bugetul local. S-au alocat pentru acest parc 150.000 de lei plus TVA. Cred că va fi unul dintre parcurile cele mai moderne din oraş şi copiii din zona Bocşa Montană se vor bucura din plin de acest parc modern, un parc proiectat în aşa fel încât să satisfacă toate cerinţele copiilor, şi nu numai. Ne-am gândit inclusiv la părinţii care însoţesc copii. N-aş vrea să spun foarte multe, până în momentul în care îl finalizăm. În momentul în care îl finalizăm îl vom inaugura şi atunci o să luăm feedbackul şi o să vedem cât a fost de folos sau cât este de bine primit de către locuitorii zonei. Lucrările se întind pe trei luni, dar am avut o discuţie cu constructorul şi sperăm să finalizăm mai repede, să nu intrăm în perioada de frig”, a explicat edilul-şef.

parc bocsa

Teren de minifotbal, în MFA!

Parcul din cartierul MFA este structurat oarecum pe aceeaşi idee, doar că, acolo fiind terenul mult mai mare, el se întinde pe o suprafaţă de 2.500 mp. Pe lângă locurile de joacă, alei şi spaţii verzi, aici va fi realizat şi un loc special pentru mini-fotbal.

„Este suprafaţa mult mai mare, cred eu că este nevoie de un parc real, un parc adevărat în cartierul MFA, unul dintre cele mai mari cartiere ale oraşului. Acolo, de când am intrat în Primărie, investiţiile au fost continue. Din 2012 şi până în prezent, pot să vă spun că am avut şantiere deschise permanent. Cartierul MFA, pot spune cu satisfacţie, în timpul mandatului meu şi-a schimbat faţa. Sigur că mai avem mult de lucru, dar în momentul de faţă, pentru cei doi ani de când sunt în Primărie, aş putea spune că sunt mulţumit. Valoarea lucrărilor la acest parc este de 120.000 de lei plus TVA”, a mai spus Cismăneanţu.

Comments

  1. Bocsean Socat says:

    De cacat! Mai bine bagati canalizare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/