Investiții blocate în fața datoriilor de aproape 45 de miliarde! Anina se zbate să scape de sărăcie!

Datoriile au înfundat ani buni Anina într-o gaură neagră a economiei. Cu toate acestea, planurile actuale de pe agenda autorităților locale prezic un viitor înfloritor. Chiar dacă investitorii nu se înghesuie să salveze orașul prin creșterea economiei și a numărului locurilor de muncă, puținii interesați au planuri mari.

A fost nevoie de mai bine de doi ani pentru ca Anina să nu mai fie cu un picior în groapă. Într-un oraș în care datoriile au ajuns la sume colosale de zeci de miliarde de lei, nici nu se putea vorbi de investiții.

Am avut de rezovat multe probleme. Mai ales probleme în partea de datorii. Am avut datorii imense care timp de doi ani nu au putut fi acoperite. Numai pe furnizori aveam, atunci când am preluat postul, în 2012, de 44 miliarde 850 de miliarde”, a explicat primarul Gheorghe Românu.

Datoriile au anesteziat repede și orice intenție a autorităților locale de a pune la punct un plan de investițăii care să aducă locuri de muncă, afaceriști interesați și să repare bubele din economia locală. Și asta pentru că toată atenția trebuia canalizată strict pe investițiile absolut necesare, care nu mai suportau amânare.

„Nu ne-am ocupat de datorii pentru că au fost proiecte la care trebuia să venim cu cofinanțări unde eram obligați să cotizăm. Este vorba despre modernizarea celor trei școli și a liceului, unde valoarea totală s-a ridicat la aproape șapte miliarde de lei”, a mai explicat edilul-șef.

Un alt aspect care a ținut orice investiție în loc a fost încă una dintre „moștenirile” lăsate în urmă de fosta administrație locală care i-a ars și mai mult la buzunar pe oficialii actuali de la cârma orașului. Astfel, cu datorii de aproape 45 de miliarde de lei, și alte șapte miliarde investite la școli, au fost necesare zece miliarde și pentru punerea la punct a lucrărilor la rețeaua de canalizare, acolo unde investiția a fost abandonată în plin proces înainte de anul 2012.

Am avut probleme și cu canalizarea din Steierdorf, acolo unde când am venit eu banii erau cheltuiți, dar nu era finalizată și am mai suplimentat cu aproape 10 miliarde pentru a putea fi finalizată. Dacă nu definitivam lucrările aici, nu mă puteam mișca în niciun fel pentru modernizarea străzilor. Este mult ca în doi ani pe lângă datorii să mai poți acoperi și alte zeci de miliarde necesare”, a explicat Gheorghe Românu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/