Investiție finalizată degeaba? Apa dintr-o comună cărășeană, oprită înainte de-a curge!

Se depun eforturi, se investesc bani și totul pare a fi timp irosit atunci când datoriile mai vechi nu te lasă să te dezvolți. Este cazul unei comune din Caraș-Severin, unde cel mai mare pas spre normalitate este împiedicat de lipsa fondurilor pentru achitarea unor obligații.

Alimentarea cu apă, un proiect ce încă pare mare pentru România anului 2018, este la un pas de a deveni realitate în Zorlențu Mare. O realitate costisitoare, pentru care comuna nu dispune de fondurile necesare. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I, a fost atrasă suma de 1,66 de milioane de lei, bani pentru alimentarea cu apă a satelor Zorlențu Mare și Zorlencior. Dar lucrurile nu se opresc aici!

Documentele au fost bune, lucrările au început și chiar sunt pe cale să se încheie. „Urmează să facem recepția la Zorlencior, am terminat 100%, iar la Zorlenț mai avem undeva la 3 procente de realizat și probabil că anul acesta recepționăm întreaga lucrare. Ea a fost undeva la 47% în 2016 când am fost investit eu, la finele anului trecut am avut realizat 97%, acum mai sunt mici retușuri de făcut și putem face recepțiile”, povestește primarul Martin Cornea pentru Express de Banat.

Ce e mai rău, acum începe… „Ce ne încurcă acum este că Primăria avea obligația să plătească la Casa Constructorilor și la Inspectoratul de Stat în Construcții, la diriginte de șantier și la proiectant odată cu constructorul, iar din ce am găsit eu aici, în 2014 nu s-a plătit nimic, iar cum stăm foarte prost cu banii, nu știu de unde găsim acei bani să ne plătim taxele prima dată la instituții ca să putem face recepția. Ca să organizăm recepția trebuie să fim zero cu cheltuielile respective”.

Întrebarea este cum va reuși o comună să strângă sute de milioane de lei vechi, atât cât spune edilul-șef că sunt datoriile către instituțiile în cauză, în condițiile în care are puțin peste 1.000 de locuitori. Situația este cel puțin frustrantă. „Instituțiile trebuie să-și ia banii și după aceia putem face recepția”, mai spune primarul Cornea.

Practic, oamenii stau și se uită la o investiție de 1,6 milioane de lei, care trece pe fiecare stradă, dar este îngropată de datorii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/