Investiție de trei milioane de euro, prin „Anghel Saligny”, la Ciudanovița

nebunu dorian constantin

O finanțarea aprobată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” dă șansa administrației locale din Ciudanovița să pună la punct rețeaua de canalizare în toată comuna.

Doar o semnătură îi mai lipsește primarului din Ciudanovița, Dorian Constantin Nebunu, pentru a scoate la licitație execuția proiectului „Realizare sistem de canalizare, racorduri canal și branșamente apă în localitățile Ciudanovița Colonie, Ciudanovița sat și Jitin”. Finanțarea pentru această investiție a fost aprobată prin Programul „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării.

Edilul șef al comunei Ciudanovița a precizat pentru expressdebanat.ro că este doar o chestiune de timp până când execuția lucrării, care are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro, va putea fi scoasă la licitație.

Am terminat studiul de fezabilitate pentru acest proiect amplu. Mai așteptăm eliberarea avizelor de la Mediu și Direcția de Sănătate Publică, după care vom putea semna contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Imediat ce vom avea documentul semnat, putem scoate la licitație execuția lucrării, căci avem și proiectarea gata. Este doar o chestiune de timp până vom face asta”, spune Dorian Nebunu (foto).

De această investiție vor beneficia aproximativ 450 de gospodării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/