Investiţie de peste 10.000.000 de lei în Moldova Nouă!

După ce o serie de proiecte au fost concretizate în ultimul timp în Clisura Dunării, lucrurile încep să revină la normal în mirifica zonă. Autorităţile din oraşul de la malul fluviului se implică în îmbunătăţirea şi dezvoltarea actului medical.

Chiar dacă bugetul sistemului sanitar din Caraş-Severin este prea mic atunci când vine vorba de investiţii, lucrurile nu stau în loc. Oficialii din Moldova Nouă derulează un proiect de peste 10 milioane de lei care va schimba în totalitate aspectul policlinicii din oraş. Mai exact, în momentul de faţă se desfăşoară reabilitarea totală a unităţii sanitare, 70% din lucrări fiind deja efectuate.

Modernizările au început cu reabilitarea exterioară a clădirii, partea termică. S-a schimbat tâmplăria existentă cu tâmplărie cu geam termopan, a fost refăcută integral şarpanta şi învelitorile. La partea internă intră reabilitarea totală a interiorului: tâmplărie, pardoseli, reparaţii la pereţi, zugrăveli, inclusiv instalaţiile termice, electrice şi sanitare”, a explicat Mihai Bratu, şeful Biroului Dezvoltare Strategii şi Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei Moldova Nouă.

Aparatură de ultimă oră

Investiţiile legate de Policlinica din oraş nu constă doar în schimbarea completă a aspectului clădirii. Ambulatoriul a fost dotat cu echipamente medicale performante, specifice secţiilor care funcţionează în baza organigramei unităţii.

Policlinica beneficiază de o aparatură complet nouă. De exemplu, pentru Ginecologie avem o masă nouă specifică secţiei, iar cabinetul de Radiologe s-a dotat cu un computer tomograf nou. Schimbările sunt foarte bune, cel puţin aparatul tomograf este ceva deosebit care se găseşte doar la Reşiţa. Ne bucurăm că îl avem şi noi, este un lucru bun care poate să preîntâmpine multe probleme”, a declarat pentru Express de Banat Milorad Brăila, managerul Spitalului Orăşenesc Moldova Nouă. Potrivit acestuia, echipamentul medical se află deocamdată în faţa cabinetelor, fiind montat abia după finalizarea lucrărilor ce au loc în Policlinică.

Medici mai specializaţi

Pentru ca investigaţiile medicale să fie făcute cum trebuie, conducerea spitalului se gândeşte să aducă medici mult mai specializaţi. „Noi sperăm ca aceste schimbări să contribuie la menţinerea medicilor rezidenţi pe care îi avem sau chiar la aducerea altora. Probabil modernizările vor avea un punct de atragere a cadrelor. Deocamdată aşteptăm să se încheie lucrările, să fie montată aparatura şi apoi vom putea discuta despre beneficiile acestei investiţii”, a adăugat Milorad Brăila.

Deşi trebuia să fie finalizat în luna octombrie a acestui an, proiectul privind reabilitarea Policlinicii din Oraşul Moldova Nouă a fost prelungit până în toamna lui 2014. Chiar şi aşa, reprezentanţii primăriei speră ca lucrările să se încheie până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care cea mai mare parte dintre acestea au fost efectuate.

Valoarea totală a proiectului ajunge la 10.240.515, 77 de lei şi cuprinde atât costul lucrărilor la faţada şi în interiorul clădirii, cât şi cheltuielile privind dotarea cabinetelor cu mobilier modern şi echipamente performante.