„Investește în tine”! Credite cu dobândă zero acordate printr-un program guvernamental

Guvernul a aprobat, săptămâna aceasta, o ordonanță de urgență privind implementarea programului guvernamental „Investește în tine”, care prevede acordarea de credite cu dobândă zero pentru tineri. Şi nu doar pentru tineri!

„Beneficiarii programului sunt în primul rând tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educației Naționale. Aceştia pot accesa un credit în valoare de 40.000 de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80% de către stat. Pot beneficia de acest program şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 de ani şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională, pentru că noi considerăm că şi acestor persoane trebuie să le dăm o şansă. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35.000 de lei. Mai mult, toţi beneficiarii pot beneficia în plus de 20.000 de lei, dacă este angajat sau se angajează în timpul derulării programului. Cheltuielile sunt pentru o paletă largă de domenii. Aş aminti: educaţia, sănătatea, cultura, sportul sau locuinţele”, anunțase încă de săptămâna trecută premierul Viorica Dăncilă.

Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă aflat pe site-ul Guvernului, în cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.

Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proformă. Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație. Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabilesc de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului.

Se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale beneficiarului, inclusiv a familiei acestuia: a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate; b) plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare; c) plata cursurilor de specializare/calificare; d) plata cursurilor de pregătire profesională; e) taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA; f) plata chiriei şi a utilităţilor; g) plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti; h) o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe; i) modernizarea sau renovarea unei locuinţe; j) costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale; k) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate; l) abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee; m) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate; n) articole sportive; o) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri; p) cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi
concursuri.

În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Finanţelor Publice trebuie să elaboreze normele de aplicare, inclusiv modalitatea şi condiţiile de acordare şi recuperare a garanţiilor, care vor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/