Învățământul dual din Timișoara, un exemplu pentru România

continental Timisoara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Peste 500 de studenți din Timișoara au urmat stagii de internship în cadrul unei companii în fostul an universitar, în cadrul programului de învățământ dual.  

Continental Timișoara, cu cele 3 sedii, Anvelope, Automotive și ContiTech, au continuat parteneriatele esențiale cu Universitatea Politehnica și cu Universitatea de Vest, ambele din Timișoara.

„Prin participarea activă la diferite activități care au avut ca scop formarea  studenților și pentru a crea împreună posibilități de optimizare a curriculei, compania asigură un cadru potrivit de lucru după finalizarea studiilor”, spun reprezentanții companiei.

Programele sunt organizate în direcția de masterat pe temele Artificial Intelligence, Cybersecurity, Machine Learning, Big Data sau Cloud Computing. Odată aprofundate aceste domenii, tinerii au ocazia să lucreze apoi în cadrul companiei pentru a contribui la creșterea industriei automotive și la construirea unui viitor al mobilității durabile.

Muzeul TM

Implicarea în susținerea școlii profesionale duale stimulează pregătirea viitorilor tehnicieni care pot contribui la a transforma în realitate planurile de viitor din industrie. Peste 200 de actuali elevi se află, în acest an școlar, sub îndrumarea mentorilor din locațiile din țară ale companiei.

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/