Între Timișoara și Helsinki, pe românește!

darko peric

La prima vedere, între Timișoara și Helsinki nu e nicio legătură. Totuși… Legătura este actorul Darko Perić, interpretul personajului Helsinki din thrillerul care a făcut furori în întreaga lume, La Casa De Papel, serialul spaniol difuzat de Netflix.

Nu foarte multă lume știe și de aceea m-am gândit să vă aduc în atenție povestea actorului sârb, căruia România i-a devenit țară de suflet. Este extrem de atașat de cultură, limbă, prieteni și este nostalgic după 9 ani petrecuți aici, dar mai ales pentru faptul că și-a găsit iubirea românească.

S-a născut de cealaltă parte a Dunării, foarte aproape de Turnu Severin – Orșova – Băile Herculane, într-o zonă cu populație românească și firesc, limba nu i-a fost străină. Întâmplarea a făcut ca, odată cu începerea războiului din fosta Yugoslavie, în 1995, să plece la București, pentru a studia Medicina Veterinară. Dar câtă vreme era atras de arta spectacolului, de scenă în general, a continuat și la București să-și întrețină pasiunea, jucând în filme de scurt metraj. După numai trei ani, s-a mutat la Timișoara fiindcă s-a îndrăgostit de orașul care îi oferea numeroase alte oportunități. A făcut teatru, a cântat în câteva trupe studențești și a luat contact cu muzica punk. A fost fascinat de Mircea Albulescu și Toma Caragiu și este convins că toate filmele românești pe care le-a văzut în tinerețe l-au învățat să fie actorul din prezent.

Tot la Timișoara s-a apropiat de arta tatuajului, îndeletnicire care, mărturisește, i-a fost modalitate de a câștiga bani, ulterior, în Berlin. Din Timișoara, Darko Perić a plecat nu doar cu o diplomă de medic veterinar (domeniu în care nu a profesat niciodată), ci și cu cea care i-a devenit soție, originară din Satu Mare.

Într-un interviu acordat în limba română, actorul sârb a mărturisit că orașul său preferat din România este Timișoara, fiindcă este „mai cosmopolit decât Bucureștiul” și unde și-a descoperit prietenii în timpul unui festival punk. De asemenea, și-a amintit cu drag de locurile pe care le frecventa în Capitală:  Club A, Lăptăria lui Enache și Cinemateca.

Mai departe, viața lui Darko Perić a însemnat – pentru o scurtă perioadă – Berlin și Barcelona, acolo unde a ales să se stabilească din anul 2004. Mutare care avea să-i schimbe cariera şi viața.

darko

De fapt, viața i s-a schimbat după castingul pentru Helsinki, rolul ce avea să-l facă cunoscut la nivel mondial. Perić a devenit ineditul personaj în La Casa De Papel, Helsinki, pe care l-a transformat într-un om de genul „tace, dar face”.

„Am spus întotdeauna că sunt un actor internațional, nici spaniol, nici sârb, vorbesc șase limbi și viața mea este lumea. Nu am luat niciodată această carieră foarte în serios, sunt actor, dar am trăit mai multe vieți și mai multe profesii.”

Fără îndoială, rolul Helsinki, l-a transformat pe actorul sârb Darko Perić într-un star internațional și spune că vede diferența: înainte mergea pe stradă nestingherit, în timp ce acum este oprit de oameni și felicitat pentru rolul său din thrillerul spaniol.

Ascultați-l în interviul următor, realizat în limba română:

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/