INTERVIU. Tot ce nu știai despre Arad Open Air Festival

Muzică de calitate, activităţi diverse pentru toate vârstele şi dinner in the sky sunt doar câteva dintre surprizele ce vă aşteaptă la cea de-a patra ediţie Arad Open Air Festival. Timp de trei zile, zeci de concerte susţinute de artişti cunoscuţi vor avea loc pe aeroportul din Arad. Nume mari precum Paul van Dyk, Markus Schulz sau BUG Mafia vin în faţa zecilor de mii de oameni. Tema festivalului din acest an este frumusețea spațiului și surprizele lui.

Tot ce nu ai știut despre Arad Open Air Festival afli acum, într-un interviu cu organizatorii evenimentului, oferit exclusiv pentru echipa Express de Banat! Evenimentul este organizat de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Județean de Voluntariat Arad, cu susținerea Heineken România și Coca Cola.

Suntem la cea de-a patra ediție Arad Open Air. În edițiile anterioare, artiști din România și de peste hotare au urcat pe scenă. Cine va participa anul acesta?

În fiecare an aducem artiști renumiți pe plan internațional și național. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Paul van Dyk, Mahmut Orhan, Markus Schulz, Swanky Tunes, BUG Mafia, Grasu XXL, DOC. Programul complet al AOA se găsește pe www.openairfestival.ro”.

Aveți un line-up divers anul acesta. Când sunteți în căutarea trupelor ce vor urma să performeze la AOA, ce anume aveți în vedere?

„Ne dorim ca Aradul să se poată mândri cu un festival la standarde înalte. Analizăm în mod constant trendurile, ținem cont de feedback-ul primit din partea publicului, de dorințele participanților și de modul în care artiștii se potrivesc între ei, pentru a forma un line-up de cea mai bună calitate”.

CITEŞTE ŞI: PROGRAMUL DETALIAT AL CELOR TREI ZILE PLINE DE MUZICĂ BUNĂ

Spuneți-ne câteva cuvinte despre edițiile anterioare. Când a luat naștere ideea festivalului, câte persoane au participat la organizarea tuturor detaliilor legate de acesta, a fost dificil să ajungeți unde sunteți acum?

„Ideea ne-a venit în urmă cu câțiva ani, când ne-am dat seama că Aradul merită un festival adevărat. Arădenii pot avea asta la ei acasă acum, ba chiar de anul trecut începând am observat un număr din ce în ce mai mare de participanți din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Oradea și alte orașe ale țării. Nu a fost ușor, însă suntem pe o pantă ascendentă și în anii următori suntem siguri că vom avea o prezență inclusiv internațională în rândul publicului din festival”.

Numărul celor care au luat parte la festival a crescut de aproape cinci ori, de la câteva mii în 2016, la aproape 20.000 în 2018. Câți oameni credeți că vor veni la Arad Open Air anul acesta?

„Într-adevăr, numărul crește de la an la an. Ne bucurăm să vedem că oamenii apreciază munca noastră, calitatea artiștilor și tot ce înseamnă lumea AOA. Ne dorim să vedem o creștere constantă, de la an la an. Aceasta înseamnă că vom putea aduce artiști din ce în ce mai mari”.

Care sunt avantajele organizării acestui festival în Arad? Care sunt dezavantajele și cum reușiți să le contracarați?

„Odată cu numărul tot mai mare de participanți, Aradul devine din ce în ce mai vizibil la nivel național și internațional, fiindu-i benefică expunerea. Un festival care crește înseamnă mai mulți turiști, mai multă vizibilitate, deci implicit toată lumea are de câștigat. Alt avantaj este că arădenii ajung să vadă live unii dintre artiștii lor preferați, cu care altfel nu s-ar întâlni, poate, niciodată.

Dezavantajul este că organizarea implică foarte multe resurse. Însă încercăm să creăm o echipă stabilă, cu care colaborăm în mod eficient, care înțelege bine conceptul evenimentului. Spre exemplu, cu echipa ABC Events colaborăm încă de la începutul AOA. Începând de anul trecut, ei au o scenă specială, ABC la AOA, unde artiști de nișă sunt aduși în fața publicului care ascultă ro-minimal”.

După încheierea festivalului care credeți că vor fi rezultatele finale?

„Cele mai bune rezultate pe care le primim în urma fiecărei ediții sunt, de fapt, feedback-urile primite din partea participanților, artiștilor și colaboratorilor noștri. Până acum, acestea au fost preponderent favorabile și sperăm ca și anul acesta să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor”.

Pentru cei care nu au auzit de festival sau care nu intenționează încă să participe la el, ce le-ați transmite? De ce este acest festival unul care contează?

„La Arad Open Air aducem artiști îndrăgiți  față în față cu publicul. De la muzică electronică (Paul van Dyk, Markus Schulz), la ritmuri de hip-hop (B.U.G. Mafia, DOC, Deliric) și chiar ro-minimal (Petre Inspirescu, Barac), fanii vor găsi la AOA muzică pentru toate gusturile. Suntem deja la a patra ediție, fiind singurul festival de această anvergură din Arad. Prețurile noastre sunt mult sub cele cu care publicul este obișnuit la festivaluri de aceeași mărime, tocmai pentru a încuraja pe fiecare să experimenteze, cel puțin o dată, universul AOA”.

Vorbim despre un festival important, în Arad vor sosi oameni din întreaga lume. Ce surprize îi așteaptă?

„Am pregătit o serie de activități deosebite, pe care nu le mai găsiți în alte festivalului, de la dinner in the sky, la paintball sau activități speciale pentru copii, inclusiv oferite de Râșnov Park. AOA este o experiență unică, un festival în care este loc pentru toată lumea care își dorește să se simtă bine alături de prieteni și de familie, într-un spațiu diferit”.

CITEŞTE ŞI: CE SURPRIZE AU MAI PREGĂTIT ORGANIZATORII

Pentru cei care nu și-au cumpărat încă bilet, dar doresc să participe, le mai pot achiziționa chiar dacă mai sunt doar câteva zile până la începerea festivalului? Cât costă un bilet și de unde poate fi cumpărat?

„Mai avem câteva bilete, da. Ele se achiziționează atât online, de pe site-ul evenimentului (www.openairfestival.ro), cât și în locațiile din Arad și județul Arad: Boeme Cafe, Dom Cafe, Curtea Veche, Jollie Cafe Ineu, Le Relais – Atrium Mall Arad, Wishes Caffee & Pub, Tucano Coffee, Restaurant Noi, KF Arad, Plattinium Bistro Cafe, Molly Malone’s Arad, Cafeneaua Literară Joys. De asemenea, există posibilitatea ca oamenii să achiziționeze bilete la intrare, însă recomandăm să le cumpere online, pentru a evita cozile”.

Există cinci categorii de tichete: Daily ticket (60 lei), VIP ticket (200 lei), Regular Ticket (99 lei), 5 Packs ticket (369 lei) și Camping Ticket (149 lei), care asigură accesul la zonele amenajate pentru camping. 

Express de Banat este partener media al evenimentului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/