INTERVIU: Probleme la spitalul din Moldova Nouă

Managerul Spitatului Orășenesc Moldova Nouă, Milorad Brăila, a câștigat la începutul lunii aprilie concursul pentru funcția pe care o ocupă. Acesta vorbește în premieră despre problemele cu care se confruntă unitatea spitalicească.

Cum ați preluat conducerea spitalului?
Sunt manager în funcție din data de 5 aprilie. Am susținut examen și urmează să aplic planul de management pe care l-am prezentat și în comisia de examinare. Am preluat unitatea cu o datorie de 8 miliarde de lei, pe care m-am angajat să o lichidez în termen de 12 luni. Sper să reușesc. O parte din sumă ar trebui să vină de la Ministerul Sănătății, așa cum a promis guvernul.

Cum faceți față numărului mic de specialiști?
Criza de medici este cea de a doua problemă cu care ne confruntăm. Specialistul în ortopedie este plecat în Germania și nu suntem siguri dacă revine. Pe fiecare secție în parte, însă, am oameni: chirurgie, pediatrie, interne, obstetrică-ginecologie și urgențe. De asemenea, sunt zece medici care acum urmează rezidențiatul, pe mai multe specialități. Mă lupt cu criza de medici care e generală pe țară. Celor pe care îi aducem în oraș încercăm să le oferim câte un apartament ANL.

Ce soluții aveți pentru secțiile care rămân descoperite?
Mă străduiesc să aduc medici măcar prin gărzi, din alte orașe din județ. Ei vin, îi ajută pe oameni și pleacă. De exemplu, pentru secția ORL este un medic care vine cu regularitate. Această specialitate nu a fost niciodată la Moldova Nouă. Eu am posibilitate să aduc medici din toate domeniile de activitate, în așa fel încât toată lumea să fie lumea mulțumită și să nu fie nevoită să plece în alte localități pentru consultații.

Vă pregătiți de reabilitarea spitalului. Care este secția care va da startul lucrărilor?
Am reușit să iau legătura cu un ONG, care în iunie așteaptă să primească fonduri și să vină să refacă secția de pediatrie. Reprezentantul firmei a promis că schimbă tâmplăria, pictează pereții, va fi ceva foarte frumos. Pe lângă asta, mai rezolvă și echipamentele necesare, iar dacă reușim să facem așa cum am discutat, secția va fi una modernă și utilată.

Sistemul de încălzire este cel care în sezonul rece generează datorii de miliarde. Ce șanse sunt ca aceste cheltuieli să fie reduse?
Așa este, sistemul de încălzire pe combustibil ne-a consumat un miliard din buget, iar acest lucru nu ne ajută foarte mult. Carburantul este scump, iar consumul mare. Sper să trec pe centrală de lemne. Un camion ne costă 10 milioane de lei vechi. Cu 100 de camioane încălzim un cartier. Acesta e cel mai greu punct, pe care sper să îl rezolv în perioada următoare.

În ciuda crizei de medici, fondul de salarii este destul de mare raportat la bugetul spitalului. Putem vorbi despre o supradimensionare?

Fondul de salarizare este de 90 la sută din fondul primit de la Casa de Asigurări de Sănătate. Trebuie să iau măsuri drastice pe această linie. Deocamdată, nu se pune problema restructurării cadrelor medicale, ci a personalului auxiliar. În prima etapă, vor pleca 13 persoane, iar apoi, în funcție de contractul pe care îl semnăm cu CJAS, vom ști dacă mai sunt vizați și alți angajați de măsura disponibilizării. Eu am prezentat situația inclusiv la CNAS. Dacă instituția mă va ajuta cu finanțarea a cel puțin 325 de cazuri, spitalul va supraviețui, iar cu plata a 350 de pacienți, deja mă pot descurca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/