Municipalitatea a intervenit cu reparații pe câteva tronsoane de drum din zona Muncitoresc, unde circulația devenise de-a dreptul dificilă pentru șoferi. Lucrările continuă și în zilele următoare.
Angajații Direcției de Întreținere și Repararea Patrimoniului au lucrat pe timp de noapte pentru a remedia problemele apărute în urma ploilor pe segmentul de drum din zona Muncitoresc, utilizat pe perioada desfășurării lucrărilor de modernizare a arterei principale. Astfel, s-a turnat un covor asfaltic provizoriu pe tronsonul de trecere peste șantierul de pe strada principală, prin parcarea Biroului Vamal Reșița, până pe Strada Laminoarelor, utilizată pentru a devia traficul până la Piața Republicii.
Pentru ca traficul să se poată desfășura în condiții normale, lucrările de asfaltare provizorie vor fi continuate pe toată lungimea Străzii Laminoarelor, până în intersecția din Piața Republicii, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.