Împreună cu ei, pentru ei, pentru copiii noștri. Începe Tabăra din Inima satului!

În doar câteva zile se dă startul celei mai mari caravane ale credinței, organizată de ATOR Banatul de Munte. 13 tabere, cu participanți din 34 de comunități din Caraș-Severin, peste 500 de copii, peste 100 de voluntari – Tabăra din Inima Satului.

Organizatorii, partenerii de proiect, reprezentanții comunităților din Caraș-Severin și parte din voluntari au dat startul, împreună, programului „Împreună pentru copiii noștri”, proiect organizat de Episcopia Caransebeșului și rânduit sub mantia protectoare a celui căruia i-a dat viață, părintele Mihai Ciucur, îngerul copiilor care se îngrijește ca de la an la an, programul să crească și mai mare și mai frumos, precum o fac și tinerii participanți în aceste tabere.

„Este o bornă importantă acest proiect, aflat la jumătatea drumului, pentru că a început în Ianuarie 2023. Au fost până acum vreo 3-4 luni de formări ale voluntarilor, vizite în teren, muncă organizatorică, iar acum este pragul în care pășim către concret. Toți sunt importanți în această ecuație și considerăm că cu cât îi avem mai aproape pe toți partenerii noștri, membri din comunități, profesori, preoți, primari, cu cât sunt mai motivați, cu atât proiectul se va extinde mai mult în anii viitori. 

Este un model de bune practici, ei sunt un model că au venit lângă noi în acest proiect, ajuns la cea de-a 5-a ediție, și îi îndemn pe toți copii să-și deschidă inimile și să se lase purtați de oferta pe care le-o facem, pentru că le oferim mai mult decât educație și distracție, le oferim o fărâmă de Dumnezeu.”, a declarat părintele Mihai Ciucur.

whatsapp image 2023 06 15 at 14.56.11 (1)

Și în acest an, în cadrul programului au fost incluse 13 tabere, la care vor participa peste 500 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, 100 de voluntari și vor fi organizate zeci de activități educative ce au rolul de a forma micile vlăstare din grădina vieții și de a-i transforma în adulții asumați și corecți din viitorul apropiat.

Primarul comunei Măureni, Brian Filimon este unul dintre susținătorii vehemenți ai acestui program, fapt pentru care este alături, trup și suflet, de aceste tabere:

„Am găzduit deja foarte multe acțiuni ATOR, am reușit să formăm și un centru de tineret care ne redă speranța și pe care eu îl susțin la fiecare pas, pentru ca viitorul copilașilor din Măureni, Șoșdea și nu numai să ia o altfel de întorsătură. Știm cât este de greu este cu generațiile de acum și această acțiune, cu siguranță că aduce un plus județului și ne redă acea speranță de o copilărie frumoasă și un viitor binecuvântat. Eu îi susțin din toate punctele de vedere, centrul meu este plin de viată și încerc sa țin viu tot ceea ce este frumos. Chiar dacă programul nostru, celor din administrație, este foarte aglomerat, este bine să venim la aceste acțiuni și să fim alături de ei, un detaliu care este foarte important pentru noi.”

moniom

Din 2019 s-a alăturat acestui proiect și comuna Teregova, care susține, de asemenea, existența taberelor. Maria Damian, directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din Teregova, a precizat:

„Pentru noi rămâne o experiență de referință pentru că, întrebând la o clasă care au fost cele mai frumoase momente trăite la scoală, un elev de liceu a spus că tabăra a rămas pentru el cea mai frumoasă amintire. O dată prin tipicul pe care îl păstrează an de an acest program, vizavi de apropierea copiilor de Dumnezeu, de formarea unor deprinderi pe partea moral creștină. Foarte importante sunt activitățile de dezvoltare personală, cele care aduc în prin plan și în dezbatere problemele reale cu care se confruntă copiii. Asta, mai ales în contextul în care familiile sunt solicitate să plece în străinătate, iar copiii rămân în grija școlii și a bisericii.

Această acțiune este un program care ar trebui multiplicat în toate locurile din țară, pentru că proiectul este minunat, abordează toate componentele actului educațional, al instituției bisericești ce are în principal, formarea unei personalități care să poată să se adapteze la probleme și la nevoile zilelor noastre.”

moniom 3

Printre temele abordate în cadrul taberelor, se numără: consolidarea relației cu familia, biserica, școala și comunitatea, încurajarea copiilor să descopere frumusețea credinței, învățare și socializare în comunitate. Proiectul eparhial TDIS a fost implementat în anul 2019 și deține în portofoliu, până acum: 58 de tabere, în 27 de comune și 4 orașe  din Caraș-Severin, și cu prezența a peste 2000 de copii. Parteneri ai programului mai sunt: Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni.

Primele porți ale Taberei din Inima Satului se vor deschide în 22 iunie, în comuna Zăvoi, urmând ca următoarea oprire să fie la Moniom, din 28 iunie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/