Un eveniment nedorit, ale cărui urmări puteau fi dintre cele mai grave, a avut loc ieri într-o zonă muntoasă din Băuțar, comună situată la ieșirea din județul Caraș-Severin spre Hunedoara.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Băuțar a fost surprins de un copac pe care tocmai îl tăiase, acesta zdrobindu-i piciorul drept. Norocul rănitului a fost că a avut telefonul mobil la el și astfel a reușit să-și sune o rudă care la rândul ei a apelat numărul de urgență 112.
Salvatorii au ajuns cu greu în locul respectiv din cauza terenului accidentat, aflat la mare înălțime, iar după o primă investigație au apelat la un elicopter SMURD cu care rănitul a fost transportat la un spital din Timișoara.
Potrivit localnicilor, bărbatul plecase de acasă cu gândul să curețe pășunea, proprietatea familiei, de la intrare în Băuțar.