HC Caraş-Severin primeşte miercuri, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, vizita campioanei ultimilor ani în Liga Naţională de handbal masculin, HCM Constanţa.
Reşiţa este, fără îndoială, la cel mai greu sezon pe prima scenă a handbalului masculin românesc. Constanţa, după ani de dominaţie categorică pe plan intern, a adunat tot ce a fost mai valoros în ţară şi a transferat nume importante de afară pentru o figură frumoasă în Champions League. Nu i-a ieşit şi a renunţat în vară la multe piese grele, astfel că a ajuns în situaţia de a remiza de două ori în numai şase etape de campionat, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mulţi ani.
În aceste condiţii, Reşiţa ar fi avut poate şansa să învingă în sfârşit echipa de la malul mării. Aihan Omer se află însă într-o situaţie mai mult decât delicată, lotul pe care îl are la dispoziţie fiind nu numai redus numeric, ci şi mult sub valoarea handbaliştilor care au rămas să joace sub culorile HCM-ului. În clasament, Constanţa este lider, cu 14 puncte, la egalitate cu Potaissa Turda şi Dinamo Bucureşti, în vreme ce formaţia cărăşeană se află pe locul 8, cu doar şapte puncte acumulate până în prezent.
Excursie pe Volga
După partida de pe teren propriu din Liga Naţională, reşiţenii vor lua drumul Rusiei, spre Volgograd, locul unde HC Caraş-Severin va disputa ambele manşe ale turului II în Cupa EHF cu Kaustik. Meciurile se vor disputa sâmbătă, 19 octombrie, de la ora locală 16, şi duminică, 20 octombrie, de la ora 14.