Romeo Dunca admite că Alina Stancovici poate prezenta în fața instanței argumente pentru care să fie repusă în funcția de manager, dar avertizează că o astfel de decizie ar face mult rău bolnavilor!
Mai sunt cinci zile până când Tribunalul Caraș-Severin o poate instala din nou în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița pe Alina Stancovici. Atunci se pune în discuție cererea de suspendare a dispoziției președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin prin care i-a încetat mandatul înainte de termen. Romeo Dunca e îngrijorat de o soluție favorabilă fostului manager, mai ales că astăzi e foarte încântat de rezultatele lui Mircea Laza.
„Cum a suferit spitalul doi ani și jumătate cu dânsa, așa o să mai sufere câteva luni. Și paznicul ar fi fost mai bun! Am avut norocul să găsim un manager cu experiență, iar dacă instanțele vor hotărî că trebuie adusă înapoi, va fi o pierdere pentru cetățeni, pentru spital. Domnul Laza a reparat din mers, astăzi spitalul e în mâini bune. Dacă instanța ne va lua această șansă, nu mi-o va lua mie, ci pacienților, bolnavilor! Ne vom conforma, vom repara din nou. Alina Stancovici nu îmi place ca manager și ca om, eu nu pot să o apreciez!”, a comentat Romeo Dunca posibilitatea revenirii Alinei Stancovici la județean prin sentință judecătorească.
Într-un astfel de scenariu, spune președintele CJ, e bine măcar că, din cei patru ani de valabilitate ai contractului de management al Alinei Stacovici n-ar mai fi rămas decât câteva luni.