Instabilitate atmosferică în politică

Azi e o zi mare. Nu mă refer la lungimea sau lăţimea zilei de 4 iulie. Şi nici la ziua Americii. Pentru politica românească e o zi mare. O instanţă din România se va pronunţa în dosarul penal în care este inculpat Fenechiu, ministrul Transporturilor. Pe care Băsescu Traian se chinuie de la formarea Guvernului să-l mătrăşească, dar s-a opus premierul Victor Ponta. Ce are Justiţia cu Fenechiu. Cică, prin anii  90, Fenechiu s-a băgat într-o afacere, ca tot românul întreprinzător. A găsit el pe la nişte fiare vechi nişte generatoare electrice paradite, le-a dus acasă, le-a spălat, le-a parfumat, le-a tras o vopsea frumoasă şi, pe post de generatoare noi, le-a vândut la nişte fraieri. Când am auzit ce i-a trecut omului prin cap, recunosc, am fost invidios. Dar eu, la viaţa mea, nu prea le-am avut cu fiarele, maxim, cu alea care se mănâncă. Iepuraşi, mistreţi, căprioare etc. E clar, tipul a fost o capacitate. Greşeala a făcut-o Ponta. Trebuia pus ministru la Energie, nu la Transporturi. Corect? Corect. Dar la noi e o tradiţie: Ştefănescu, escrocul cu vinul, a fost împuşcat de Ceauşescu şi nu pus ministru la agricultură, să plătească mai repede datoria externă. Deci. Probabil, Băsescu Traian, gelos pe Fenechiu, dornic să scape de o concurenţă, că şi el s-a ocupat de fiarele vechi ale flotei noastre şi, îngrijorat până peste cap de soarta Raportului pe Justiţie din decembrie, l-a somat pe Ponta să-l arunce peste bord din Guvern pe penalul Fenechiu. Ponta, neascultător, n-a prea vrut şi, aflat în China, ne-a explicat şi de ce. Fenechiu este un ministru foarte bun, ne-a explicat. A deblocat fondurile europene şi a privatizat CFR Marfă. Acum are pe ţeavă TAROM-ul. Mi-ar părea rău să-l pierd, pentru că şi-a îndeplinit obiectivele. Dar, să vezi drăcie. În spiritul coabitării cu Băsescu Traian, a apucat să promită public că, dacă Fenechiu, pe 4 iulie, când are termen în procesul acela cu motoarele vopsite, va fi condamnat, indiferent la cât, de o instanţă din România, îl va înlocui din Guvern. De-aia am zis că azi e o zi mare pentru politica românească. Pentru că o eventuală condamnare face să sară multe în aer. În primul rând, Fenechiu a declarat ferm că nu are de gând să demisioneze, nici din Guvern, nici din Parlament. Pe de altă parte, Fenechiu este liberal, un favorit al lui Crin Antonescu. Iar ordinul de plecare din Guvern va trebui să-l dea un pesedist. Şeful PSD-ului, Victor Ponta, îmboldit, presat chiar de Băsescu Traian, mai nou, din Partidul Popular. Se va crea astfel o adevărată bulibăşeală. Vom avea, aşadar, nişte luni de vară, iulie şi august, nu numai foarte secetoase, dar şi interesante politic. Să le urmărim.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/