Inspectori falși controlează cabinete stomatologice și dau „amenzi”! DSP Timiș a deschis o anchetă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi inspectori falși au înșelat cu „amenzi” mai multe cabinete stomatologice. După apariția în spațiul public a metodei „controlul”, DSP Timiș a transmis sfaturi pentru evitarea înșelătoriei și spune că anchetează cazul, împreună cu IPJ.

Direcția de Sănătate Publică Timiș are informații conform cărora două persoane joacă rolul unor inspectori și efectuează controale în cabinete stomatologice. DSP sfătuiește cetățenii să nu își pună încrederea în documentele falsificate și să ceară prezentarea ordinului de deplasare, prin care se confirmă actul de control. Amenzile primite în cazul unui control se achită la Primărie sau Trezorerie, nu se achită pe loc reprezentanților DSPJ Timiș, cum au înșelat cei doi falși inspectori prin intermediul unor chitanțe false.

„Având în vedere informațiile apărute pe rețelele de socializare referitoare la controalele efectuate în cabinetele stomatologice de către două persoane care pretind a fi reprezentanți DSPJ Timiș și care se legitimează cu documente false, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș se dezice de practicile acestora și adresează rugămintea către cetățeni, ca în astfel de situații să fie verificată identitatea «inspectorilor», contactând Direcția de Sănătate Publica și solicitând totodată și ordinul de deplasare, document care confirmă actul de control. Menționăm că amenda contravențională aplicată (atunci când se impune) de către reprezentanții DSPJ Timiș se achită, în funcție de situație, la primăria de domiciliu sau la Trezorerie, ea nu se încasează de către inspectori la fața locului pe bază de chitanță”, a transmis DSP Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș sprijină DSP în anchetarea cazului și lucrează la identificarea persoanelor care practică metoda imorală și ilegală de a obține venituri.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/