Inspectoratul Școlar caută modalități de desfășurare a orelor pentru elevii din învățământul special și vocațional

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Elevii care urmează o școală în domeniul artelor sau care fac parte din categoria învățământului special ar putea avea parte de predare față în față, individualizată, acolo unde școlile beneficiază de săli suficient de spațioase. Inspectoratul Școlar Județean poartă discuții cu inspectorii DSP pentru a găsi soluții.

„Ne gândim mai puțin la cei din zona vocațională sau învățământul special. Pentru liceele vocaționale – la Vidu (n.r, Liceul de muzică) de exemplu, și în special la cele de arte, avem situația când orele sunt individualizate. Din această perspectivă, am solicitat o adresă ca să discutăm cu DSP și să găsim soluții pentru acești copii care participă la lecții individual, față în față. Să găsim soluții în spațiile mari, cu respectarea distanței, pentru că este clar că dacă eu vorbesc cu un elev și îi predau percuție, el poate păstra distanța. Dacă vorbim de balet, aici cursurile se pot desfășura online pentru mișcările care pot fi făcute acasă, dar unele nu pot fi făcute astfel și dorim să vedem dacă această disciplină poate fi ținută individual.”, spune Marin Popescu, inspectorul școlar general de Timiș.

În prezent, liceele vocaționale și cele speciale desfășoară orele online.

Muzeul TM

„Pentru zona învățământului special vom avea o întâlnire cu directorii unităților ca să vedem cum este corelată trecerea în online, în contextul în care elevii și școlile sunt dotați complet cu echipamente de asigurate de consiliul județean. Aici vorbim de program individualizat de pregătire și învățare. Dacă pentru unele situații vom găsi soluții, pentru unele s-ar putea să nu. Părinții s-ar putea să nu fie updatați cu tehnologia. Și ei fac parte din sistemul educațional și sunt copiii noștri și trebuie să le purtăm de grijă.”, a mai precizat Marin Popescu.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/