INNOMATCH spunea povestea businessurilor regionale! ,,Inovația înseamnă să te adaptezi”

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

ADR Vest a organizat evenimentul INNOMATCH 2019 la Timișoara! Antreprenori și inovatori din șapte țări europene s-au întâlnit și au discutat despre proiecte și parteneriate la nivel european.

Platforma INNOMATCH a servit drept o cale de dialog pentru business. Afaceriști, cercetători și organizații de suport pentru afaceri, cercetare, inovare sau dezvoltare s-au reunit în cadru conferințelor organizate de ADR Vest.

publicitate online in ziar Express de Banat

Directorul ADR Sorin Maxim a făcut bilanțul proiectelor semnate de agenție și precizează că a depășit valoarea alocată.  ,,Față de valoarea pe care noi o avem alocată suntem cu 20% peste și mai sunt proiecte care vor fi contractate în perioada următoare. Marea provocare este să implementăm aceste proiecte până la finalizarea programului. Nu am emoții că acest lucru nu se va întâmpla și sunt convins că totul va fi conform planificării”, a declarat Sorin Maxim. ADR Vest preia directivele UE cu privire la dezvoltarea durabilă. Mobilitatea urbană și reabilitarea termică a clădirilor sunt țintele . „Principalele două măsuri pe care le luăm pentru diminuarea emisiilor de carbon sunt reducerea poluării din trafic prin schimbarea mijloacelor de transport în comun cu unele mai eficiente, unde este posibil pe curent și reabilitarea termică a clădirilor publice și private. În paralel, s-au finanțat proiecte care au mers foarte bine în zona de IMM sau în zona de sănătate sau educație”, a încheiat directorul ADR Vest.

Membri ai Comisiei Europene și experți în politici publice au prezentat strategia europeană pentru dezvoltare durabilă, sprijinirea IMM-urilor și dezvoltare locală. Vittoria Alliata-Di Villafranca a transmis mesajul UE în legătură cu sprijinirea inițiativelor verzi și a dezvoltării regionale. ,,Sunt încântată să particip la INNOMATCH din partea Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană. Ne place să participăm la evenimente care promovează interacțiunea dintre întreprinderi și institute de cercetare sau instituții financiare ca afacerile să prospere și să dezvolte regiunile din care fac parte. Inovația reunește un set de definiții diferite. Este un mod de a produce noi bunuri sau de a le produce într-un mod nou și câteodată înseamnă să te adaptezi”, a precizat directorul DG REGIO.

La eveniment a participat și primarul Reșiței, Ioan Popa, care s-a arătat interesat de posibilitatea unui municipiu de a investi în hub-uri care să creeze afaceri. Primarul Reșiței a întrebat dacă orașul ar putea să ia apoi locul investitorului pentru a scoate municipalitatea din impas și să sprijine companiile pentru o finanțare COSME. Giacomo Mattino, șeful unității Enterprise Europe Network, i-a răspuns că programul COSME destinat finanțării întreprinderilor mici și mijlocii nu permite acest lucru. Totuși, nu este exclus ca finanțarea să poată veni din alte programe europene.

1000x100 (3)

Partea a doua a conferinței a fost ocupată de poveștile de succes ale antreprenorilor. De la dezvoltarea platformei Jeff la nivel internațional până la ,,Fenomenul Cambridge” au fost abordate diverse teme și perspective.

Platforma Jeff a fost prezentată de șeful său pe strategia de vânzări, Julio Suero. Aplicația propune o interconectare a afacerilor locale care să ofere clientului servicii de spălare a hainelor, înfrumusețare și fitness. Compania a început ca un start-up, s-a extins în peste 30 de țări și a crescut la 500 de angajați. Primele francize Jeff pentru București sunt în stadiu de lansare.

Bill Metcalf a prezentat de ce Cambridge a ajuns un punct de referință pentru mediul de business. Cu 108 premii Nobel, mai multe patente decât topul orașelor britanice combinate și 16 companii cu o valoare de un miliard de lire se poate observa puterea economică. Mai departe a argumentat de ce Cambridge este un loc perfect pentru un antreprenor care își asumă riscuri uriașe. Centrul pentru Inovații St. John a fost construit de climatul studențesc și de suportul financiar al absolvenților care au donat bani în semn de recunoștință pentru succesul lor. Centrul suportă firmele inovative și există pentru a accelera creșterea acestor inițiative.

Daniela Florea povestește cum firma sa specializată în crearea de date a devenit un lider important pe piață. De la hărțile digitale până la segmentările consumatorilor pe modele de inteligență artificială, compania sa a fost printre primele care au intuit nevoia de date odată cu modernizarea tehnologiei. Producția de hărți a ocupat primii zece ani din viața companiei. ,,Noi suntem extensia fenomenului Cambridge în Transilvania. Fiind companie de date, nu contează segmentul industrial din care facem parte. Ca rezumat, povestea noastră din Cambridge la Sibiu și apoi la Timișoara a fost o cățărare foarte dificilă. Inovația nu este despre a ajunge sus, este despre”, cofondator Geo Strategies.

Printre invențiile prezentate s-a găsit și un dispozitiv pentru identificarea insectelor care pot dăuna agriculturii zonei în care a fost instalat. Teraseya a produs device-ul care oferă o monitorizare digitalizată a terenului agricol și rezultate în timp real care pot reduce costurile unui fermier cu până la 25%.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/