DNA-ul, DIICOT-ul și parchetele din Caraș-Severin sau cel al Înaltei Curți de Casație și Justiție au intervenit și au încetat înainte de termen mandatele foarte multor aleși locali ai cărășenilor din urmă cu patru ani. Mulți dintre ei s-au înscris însă cu tupeu pe listele partidelor care încurajează hoția și la alegerile din 5 iunie. Cu largul concurs al instanțelor de judecată, care tratează corupția și jaful la drumul mare cu pedepse cu suspendare!
„Mica Sicilie”, așa cum e cunoscut județul Caraș-Severin la nivel de DNA și DIICOT, a fost și în ultimii patru ani în mâinile mai multor infractori și hoți decât a oamenilor cinstiți. O demonstrează condamnările pe bandă rulantă pentru infracțiuni de corupție și pentru constituire de grupuri infracționale organizate, dosarele penale aflate în lucru, precum și afacerile scandaloase făcute de unii aleși cu banii publici, afaceri care încă nu au fost deranjate de intervenția organelor de cercetare penală, dar care pentru buzunarele lor generează câștiguri de milioane de euro, iar pentru comunități sărăcie, paragină și șomaj.
Consiliul Județean Caraș-Severin a rămas fără conducere, toți cei trei lideri, președintele Frunzăverde și vicepreședinții Iova și Ghiorghioni, alegându-se cu dosare penale. Primul e condamnat în primă instanță, iar ultimul e deja în pușcărie, cu o condamnare definitivă și alta în primă instanță. Primarul Reșiței din ultimii opt ani, Mihai Stepanescu, e condamnat și el în primă instanță, tot la o pedeapsă privativă de libertate. Sunt numele cele mai sonore, dar o mulțime de primari de comune au fost și ei condamnați pentru infracțiuni de corupție. Alții au fost declarați incompatibili de Agenția Națională pentru Integritate! Și asta, pentru că au făcut afaceri proprii cu statul.
În orice țară civilizată, acești indivizi nu ar mai avea ce căuta în vreo autoritate sau instituție publică. În România, în Caraș-Severin în special, penalii sunt însă la mare căutare, de către mai toate partidele. Cărășenilor, PSD-ul, PNL-ul și chiar PNȚCD-ul le propun în 5 iunie candidați cu dosare penale și condamnați definitiv la închisoare. E adevărat, cu suspendare, dar tot condamnare e! Cu alte cuvinte, cărășenilor le sunt propuși din start niște infractori dovediți. Așa că nimeni nu mai poate comenta ceva sau nimeni nu se va mai putea declara mirat după 5 iunie când mascații îi vor lua pe sus. Singurele întrebări care s-ar mai putea pune sunt legate de cât mai e de furat și cât au de gând să-și bage în buzunare. La fel de adevărat este că pe listele pentru alegerile locale din Caraș-Severin se află și indivizi despre care se știe că se ocupă cu lucruri necurate, dar că, deocamdată, nu sunt dovedite, cum, cel mai probabil, există și candidați bine intenționați, competenți și care ar putea scoate unele comunități din anonimat, din conul de umbră în care au fost băgate de corupție și jaf. Express de Banat îi va aduce în atenția cărășenilor în perioada următoare pe cei care râvnesc la un loc în consiliile locale, în primării sau Consiliul Județean. În special pe cei cu cazierele pline de infracțiuni sau care în prezent sunt urmăriți penal!