Șanse sporite în carieră și o integrare mai bună în societate pentru 15 persoane cu dizabilități din județul Timiș care muncesc și dovesc că pot.
„Îngerașii din Înalt”, un amplu eveniment caritabil, va fi organizat miercuri, 19 decembrie, la sediul Bastion Maria Theresia, Corpul C, de către „Asociația Newco și Amicii”, în parteneriat cu „UN YOUTH ROMANIA”, reprezentanții ONU pentru tineret în România, respectiv filiala din Timișoara.
ÎNGERAȘII DIN ÎNALT – Eveniment Caritabil – ARTĂ și SUFLET
Proiectul de incluziune socială are ca scop sprijinirea a 15 suflete cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun și mai exact este vorba despre 9 tineri din centrul de plasament și 6 persoane cu dizabilități, care s-au integrat în câmpul muncii și au dovedit că își doresc să exceleze. În cadrul evenimentului caritabil va concerta solista Elena Timariu, cu ocazia lansării albumului intitulat„Îngerașii din Înalt”, alături de Costel Pârnău, cel care va interpreta melodii la nai.
Manifestarea va găzdui și o expoziție caritabilă de artă, ai căror creatori sunt studenții de la Facultatea de Arte din Timișoara, din cadrul Universității de Vest, membrii „Asociației UN Youth Romania Timișoara Branch”, membrii „Asociației Newco și Amicii”, alături de artistul plastic, Daniela Armega.
În urma strângerii de fonduri, o parte din suma obținută va fi direcționată către Programul „Școala De Șoferi – O Șansă În Plus!”, program inițiat de Asociația „UN Youth România Timișoara Branch” și dedicat celor 9 tineri premianți din centrul de plasament, care vor putea avea astfel șanse sporite în carieră și o integrare mai bună în societate. De asemenea, va fi susținut și Programul „Visul Tău”, inițiativă a „Asociației Newco și Amicii” – Societate de Inserție și Incluziune Socială a Persoanelor cu Dizabilități, prin intermediul căreia se va îndeplini un mic vis de Crăciun pentru fiecare beneficiar al asociației.
Toți cei care sunt interesați să participe la eveniment pot veni cu o donație de minimum 20 de lei sau pot, prin donație, să adopte una dintre lucrările expuse, cartea – Povestea Ursulețului Hoky sau CD-uri Îngerașii din Înalt.
Rezervări se pot face la numerele de telefon: 0741 092 001, 0721 670 492 sau pe adresa de email office@asociatianewco.org sau paul.miu@unyouth.ro
PENTRU DONAȚII:
ASOCIAȚIA NEWCO ȘI AMICII
Unitate pentru Promovarea Persoanelor cu Handicap și Nevoi Speciale
Mosnița-Nouă, str. Carpați nr. 11. jud Timiș, România
C.I.F. RO 30039169
Nr. înregistrare Reg. Special Asociatii 29/21.03.2012
Cod IBAN: RO14WBAN2511000058500933
Valuta: RON
BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA
Detalii: Donație Proiect Îngerașii Din Înalt