Infrastructura verde și eficiența energetică, finanțări de 85 de milioane de euro

conferinta lansare apeluri pr vest 2

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat șapte noi apeluri în Programul Regional Vest 2021 – 2027, prin aprobarea și publicarea ghidurilor de finanțare pentru componentele de eficiență energetică în clădirile publice și infrastructură verde.

Cele șapte apeluri de proiecte vor însuma investiții în valoare totală de peste 85 de milioane de euro pentru Regiunea Vest. Acestea se adaugă celorlalte șapte apeluri ale PR Vest lansate anterior, pentru drumuri județene și mobilitate urbană sustenabilă. Astfel, cele 14 apeluri de proiecte lansate până în prezent totalizează investiții în valoare de aproape 352 de milioane de euro, adică 30% din alocarea totală în cadrul Programului Regional Vest.

Noile oportunități de finanțare au fost prezentate, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, alături de directorul general adjunct, Adrian MARICIUC, și directorul Autorității de Management PR Vest 2021-2027, Georgiana Radac.

Prin Ghidul solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 3.1.C, Eficiență energetică – clădiri publice, au fost lansate șase apeluri de proiecte (patru de tip competitiv și două de tip necompetitiv), cu o alocare totală de 46,76 milioane euro și alocări teritoriale distincte.

Eficientizarea energetică a orașelor

Se vor finanța intervenții pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice cu funcțiuni educaționale, de sănătate sau care deservesc servicii sociale fără componentă rezidențială:

  • reabilitarea termică a elementelor de anvelopă;
  • îmbunătățirea sistemului tehnic al clădirii – instalații: achiziția de echipamente de încălzire și răcire eficiente energetic, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/ furnizare a apei calde de consum, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, managementul energetic al clădirii;
  • investiții în surse regenerabile de producere a energiei;
  • măsuri conexe – crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, repararea/ construirea acoperişului tip terasă/ şarpantă, demontarea instalaţiilor de pe faţade/ terase, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie și a trotuarelor de protecţie, repararea/ înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci, instalarea de lifturi în cazuri justificate tehnic și funcțional, reabilitarea/ modernizarea instalației electrice, înlocuirea tâmplăriei interioare etc.

Valoarea eligibilă minimă a proiectului este de 200.000 de euro, iar cea maximă – 2,5 milioane euro, procentul contribuției proprii a solicitantului fiind de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Vor putea aplica pentru finanțare: autorități publice locale, instituții și servicii publice de interes local sau județean, instituţii de învăţământ superior de stat din Regiunea Vest, inclusiv parteneriate între acestea.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Prin Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte PRV/3.2/1, aferent Intervenției regionale 3.2 – Infrastructură verde, cel de-al șaptelea apel lansat ieri, care beneficiază de o alocare de 40 de milioane de euro, se va sprijini crearea de noi spații verzi: parcuri, grădini, scuaruri, zone verzi pentru recreere.

Se vor finanța diferite tipuri de activități:

  • lucrări de pregătire a terenului (igienizare și nivelare, inclusiv demolarea clădirilor degradate de pe amplasamentul spațiilor verzi propuse, dacă nu sunt de patrimoniu) și de ameliorare a solului (fertilizare organică de ex.);
  • realizarea de plantări (plante autohtone perene, puieți și arbori maturi, arbori și arbuști fructiferi șamd.) și instalarea de sisteme de irigații sustenabile;
  • amenajări minimale aferente suprafețelor acvatice urbane și pentru protecția biodiversității;
  • amenajarea de alei pietonale sau suprafețe multifuncționale cu fundație permeabilă;
  • măsuri conexe – realizarea de piste pentru cicliști, podețe, mobilier urban din materiale prietenoase cu mediul, facilități pentru recreere (zone pentru sport, locuri de joacă, foișoare șamd.), sisteme de irigații, sisteme inteligente de supraveghere video și de iluminat, inclusiv cu panouri fotovoltaice, Wi-Fi, măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu cerințe de mobilitate speciale, etc.

Valoarea eligibilă a proiectelor este între 250.000 și 2 milioane de euro, procentul contribuției proprii a solicitantului fiind de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Este un apel de proiecte de tip competitiv, cu depunere la termen. Vor putea aplica pentru aceste finanțări primăriile de municipii și orașe din Regiunea Vest, inclusiv în parteneriat cu consiliile județene.

Pentru cele șapte apeluri lansate ieri, proiectele vor putea fi depuse în perioada 18.10.2023, ora 08:00 – 18.07.2024, ora 08:00. Pentru componenta de drumuri județene, proiectele vor putea fi depuse cu începere de la 01.08.2023, ora 08:00, iar pentru cea de mobilitate urbană sustenabilă – din data de 05.08.2023, ora 08:00.

 

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/