Etapa pascală a fost una deloc favorabilă celor patru echipe din Timiș care evoluează în Liga a III-a. Toate patru au pierdut, iar CSM Lugoj e matematic retrogradată. Ghiroda și Giarmata rămân în a doua jumătate a clasamentului, în timp ce Dumbrăvița pare ieșită din lupta pentru promovare, când au mai rămas cinci etape de jucat. Lider continuă să fie CSM Reșița, cu doar un punct în fața Lipovei.
Meciul cel mai interesant s-a jucat la Reșița. CSM-ul a câștigat cu 4-3 jocul disputat cu echipa din Ghiroda. Scorul l-a deschis Daniel Vădrariu din penalti, iar Marius Staicu a mărit avantajul. La pauză s-a intrat însă cu 2-2, după reușitele lui Răzvan Ghinescu și Sebastian Budur, al doilea din penalti. În repriza secundă, Flavius Vlădia și Milorad Banac au marcat golurile victoriei cărășenilor, iar pentru Ghiroda, Petrișor Jichici a putut doar reduce diferența dintr-un penalti primit în prelungiri. Ghiroda rămâne pe locul 9, cu 35 de puncte, iar Reșița e lider, cu 53 de puncte.
Dumbrăvița a ieșit în mare parte din lupta pentru promovare, după ce a pierdut cu 2-1 la Hunedoara. Florin Nanu a deschis scorul în minutul 15, dar gazdele au câștigat datorită golurilor marcate de Andrei Vasinc în minutele 35 și 84. Dumbrăvița rămâne pe locul 3, cu 46 de puncte, departe de locul 2. Acolo e Șoimii Lipova, cu 52 de puncte, după un 3-2 la Giarmata. Pe terenul lui Millenium, arădenii au dat trei goluri în prima repriză, penaltiul lui Kevin Trabalka și „dubla” lui Florin Istrate. Gazdele au marcat prin penaltiul transformat de Michel Rosenblum și Narcis Popa, dar rămân cu 29 de puncte pe locul 13.
Cel mai rău stă CSM Lugoj, matematic retrogradată după ce a pierdut acasă cu 5-2 cu Industria Galda de Jos. Elevii lui Călin Cojocaru a marcat în minutul 6 prin Kim Dong-Hyun și în minutul 84, după un penalti bătut de Rafael Hrudei. Lugojenii sunt pe penultimul loc, 15, cu 9 puncte, unul mai mult decât Ocna Mureș.
Sursă foto: facebook.com/FCDumbrăvița