Un infractor căutat internațional a fost prins în Italia. Iulian Bot, zis și „Viscol” este din Lugoj și a fost condamnat la închisoare în Timiș. Bărbatul figurează pe lista persoanelor urmărite a Poliției Române.
Bărbatul a primit de la Curtea de Apel Timișoara 4 ani și 8 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, cumpărare de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.
Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării.
Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE.