Infracțiunile nenumărate nu au rămas nepedepsite

Un tânăr ce fura din mașini, cunoscut atât în Caraș-Severin cât și în județul Timiș după modul de operare, a fost reținut de polițiști în cursul zilei de ieri și astăzi adus în fața instanței.

După ce a reușit să spargă peste zece mașini în toamna anului trecut, tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost depistat ieri de lucrătorii din cadrul Serviciului Transporturi Feroviare Timiș în Gara de Nord din Timișoara și reținut de polițiștii reșițeni. „În cursul zilei de ieri, lucrătorii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Reșița au reușit reținerea unui tânăr suspectat pentru comiterea a 11 furturi din auto”, declară comisarul șef dr. Grigore Stolojescu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

După ce a stat o perioadă în Oravița, cărășeanul s-a mutat în Reșița în zona rău famată a orașului, în Mociur. Provenind dintr-o familie dezorganizată, a hotărât să adopte un stil de viață greșit și s-a apucat de furat. „Tânărul este născut în Moldova Nouă, cu domiciliu în Oravița, însă nu a apucat să locuiască foarte mult acolo pentru că s-a mutat în Reșița. A trăit în concubinaj în zona Mociur și în toamnă a început să spargă mașini și să fure toate lucrurile de valoare din interior”, explică agentul șef principal Adrian Lucian Nica.

Prinderea lui a fost întârziată din cauză că tânărul fugea dintr-un județ în altul imediat după ce dădea o spargere. „În acest caz, a durat mai mult prinderea tânărului pentru că era cunoscut în rândul polițiștilor ca infractor voaiajor. Fugea în Timișoara imediat după spargere pentru a vinde marfa”, explică Adrian Lucian Nica, agent șef principal la Poliția Criminală a Reșiței, din cadrul IPJ Caraș-Severin. Prejudiciul spargerilor se ridică la suma de 4500 de lei, fiind recuperat 60 la sută din valoare.

O dată prins autorul principal, alți doi complici au fost sesizați, unul dintre aceștia,recidivist, ce se ocupa cu vânzarea produselor sustrase din mașini, fiind reținut de către oamenii legii. Pentru identificarea celui de-al doilea complice, cercetările continuă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/