Înființarea ambulatoriului de specialitate trebuie să aducă venituri la Spitalul Municipal din Caransebeș

Primarul Felix Borcean infirmă zvonurile apărute în spitalul din Caransebeș precum că nu s-ar ține de promisiunea făcută, de a aduce venituri la spital prin reînființarea ambulatoriului de specialitate. În repetate rânduri edilul a menționat că reînființarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Municipal de Urgență este o necesitate, chiar dacă ar fi intrat în conflict cu medicii care au cabinetele închiriate în fosta policlinică.

Zvonurile ar fi apărut după declarația managerului spitalului, Octavian Dena, la ședința cu medicii din 19 februarie 2019, care a avut la bază întâlnirea din 18 februarie dintre primarul Caransebeșului și conducerea spitalului, la care au asistat și șefi de secții, printre care și medicul Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor.

„Să vă spună domnul primar ce s-a stabilit, pentru că am fost pe teritoriul lui. În orice caz, ideea de bază este că am avut o discuție confortabilă, în urma căreia am ajuns la o înțelegere, cum facem ca să aducem venituri spitalului și trebuie să înțelegem că spitalul este condamnat să aducă venituri. Şi împreună am găsit calea cea mai bună pe care o să mergem, iar cabinetele medicale se mai iau în discuție mai puțin”, ne-a declarat președintele Colegiului Medicilor, medicul chirurg Gheorghe Borcean.

Reamintim că principalul motiv al demiterii fostului manager al spitalului a fost tocmai cel al reînființării ambulatoriului, primarul Borcean fiind deranjat de afirmația Mihaelei Popovici că în mandatul ei nu va fi înființat ambulatoriu.

Am încercat să luăm legătura cu managerii spitalului, însă cel care a infirmat zvonurile a fost primarul Felix Borcean, care ne-a declarat că nici vorbă de renunțare la ambulatoriu: „Managerul Octavian Dena este plecat la București și de aceea nu v-a răspuns, dar eu vă spun că nici vorbă de așa ceva, mergem în continuare!”.

De altfel, într-o recentă conferință de presă, edilul spunea următoarele: „Dacă ne uităm în țară, într-o proporție de 99% există această formă de organizare cu ambulatoriu sau integrat. Deci nu venim cu nimic nou, nu am inventat noi acest concept. Înființarea ambulatoriului este o măsură imediată, o măsură pe care eu am impus-o și fostului manager și e unul dintre motivele pentru care Mihaela Popovici a fost înlocuită, a fost răspunsul ei oarecum ciudat și nemulțumitor pentru mine cum că în mandatul ei nu se va realiza acest ambulatoriu, a fost poate principalul motiv pentru care am ales înlocuirea managerului”, a declarat primarul Felix Borcean în 14 februarie, când a prezentat rezultatul auditului solicitat pentru Spitalul Municipal de Urgență.